Piraeus Bank se vinde

Obiectivul nostru principal îl reprezintă reducerea expunerii la subsidiarele bancare internaționale din România, Bulgaria și Serbia și la activele nebancare elene care nu sunt de bază și, dacă vom implementa asta fără să fie afectat capitalul, efectul asupra bilanțului va fi pozitiv, a afirmat noul director general al Piraeus Bank, Christos Megalou, într-un interviu acordat Bloomberg.

Cel mai mare grup bancar elen, Piraeus Bank, a prezentat recent planul strategic “Agenda 2020”, conform căruia vor fi vândute afacerile din Balcani (România, Bulgaria, Serbia, Albania și Ucraina) și va fi redus portofoliul de credite neperformante (NPL).

Noua conducere a înființat o unitate separată care va gestiona situația caselor obținute în urma punerii sub sechestru și vânzarea unor active. Pe lângă subsidiarele din Balcani, Piraeus vrea să renunțe la participațiile deținute în compania de transport naval Hellenic Seaways și la două ferme piscicole din Grecia, Selonda și Nireus.

Până la sfârșitul anului, grupul bancar elen trebuie să scape de credite neperformante în valoare de patru miliarde de euro (4,6 miliarde de dolari), conform planurilor de restructurare convenit cu Uniunea Europeană.

“Există o decizie a conducerii privind accelerarea implementării planului de restructurare precum a achita cât mai curând ajutorul de stat”, a explicat Megalou. Piraeus a primit finanțare guvernamentală de 2,72 miliarde de euro, din noiembrie 2015, iar Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) deține 26,2% din grupul bancar elen.

Christos Megalou a preluat în aprilie conducerea Piraeus și de atunci acțiunile au crescut cu 45%, iar capitalizarea bursieră a ajuns la aproximativ 2,3 miliarde de euro.

În ultimele 18 luni, Piraeus a vândut aproape un miliard de euro credite neperformante în Serbia, România și Bulgaria. Banca vrea, de asemenea, să ramburseze către HFSF obligațiuni convertibile contingente (CoCos) în valoare de două miliarde de euro. Fondurile au fost injectate în cadrul recapitalizării băncii, în urmă cu doi ani.

Banca va crea o divizie separată, numită “Piraeus Legacy Unit,” ca parte a eforturilor de curățare a bilanțului.

Piraeus Bank va rămâne “banca viabilă”, cu active ponderate la risc în valoare de 28 de miliarde de euro și o rată a creditelor neperformante de 2%, care va cuprinde operațiunile de retail, corporate banking și administrarea activelor. Cealaltă divizie, cu active ponderate la risc în valoare de 25 de miliarde de euro și o rată a creditelor neperformante de 64%, va include operațiunile care nu sunt de bază și cele internaționale care sunt scoase la vânzare. Scopul acestei divizii îl reprezintă reducerea portofoliului de credite neperformante prin vânzări și restructurări.

Până în 2020, Piraeus vrea să-și reducă portofoliul de credite neperformante sub 20 de miliarde de euro, de la 33,3 miliarde de euro în primul trimestru din 2017.

Marile bănci elene trebuie să adopte mai rapid măsuri pentru a-și curăța bilanțurile de stocul uriaș de credite neperformante, astfel putând să sprijine redresarea economiei și să pună sistemul bancar pe o bază solidă, susțin analiștii. Aceștia avertizează că incapacitatea instituțiilor financiare de a reduce nivelul creditelor neperformante riscă să alimenteze incertitudinile privind capitalul băncilor elene, să întârzie accesul lor la piețele de capital și va descuraja investitorii.

Cele patru mari bănci grecești — Piraeus Bank, National Bank of Greece, Alpha și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 − 15 =