PIRATUL RETRAS

johnny-depp-pirates-of-the-caribbean-4

Johnny Depp nu vrea să mai joace în filme?

 

 

 

 

Johnny Depp a afirmat că sfârşitul carierei lui de actor este aproape. Actorul în vârstă de 50 de ani, a spus într-un interviu acordat celor de la BBC, că se gândeşte tot mai des să se retragă din actorie. Actorul a afirmat că “Când stai să te gândeşti că numărul conversaţiilor scrise pe care le ai dealungul unui an este mai mare decât numărul conversaţiilor personale, începi să te întrebi dacă nu este o nebunie.”

Johnny Depp a fost nominalizat de trei ori la Oscar pentru cel mai bun actor şi are o colaborare pe termen lung cu regizorul Tim Burton. Printre filmele realizate în colaborare cu faimosul regizor putem enumera: “Edward Scissor hands”, ”Sleepy Hollow” şi “Alice in Wonderland”.

Cel mai recent film în care a jucat este “The Lone Ranger”, film care a avut o perioadă grea. S-au făcut speculaţii că acest film le-ar aduce celor de la Disney o pierdere de 150 milioane de dolari. Totuşi, rolul său ca şi căpitanul Jack Sparrow în filmul ”Piraţii din Caraibe” (de asemenea o producţie marca Disney) a avut un profit imens.

Înainte de a se pensiona, Depp mai are câteva roluri pe lista sa, cum ar fi ”Piraţii din  Caraibe 5”, care va apărea în anul 2015, continuarea poveştii ”Alice in Wonderland” este posibil să includă şi un rol jucat de Johnny Depp şi de asemenea filmul “The Mad Hatter”.

De asemenea Johnny Depp a acceptat un rol în ”Mortdecai”,  în care va juca rolul unui dealer de artă, care încearcă să recupereze un tablou care se zoneşte că ar avea codul unui cont bancar plin cu aur.

Chiar dacă se zvoneşte că Johnny Depp se retrage din carieră, mai avem timp să îl urmărim pe micile şi marile ecrane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 1 = 2