Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile) are loc la cincizeci de zile de la sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paști).
Cincizecimea (gr. pentekoste; lat. pentecoste — cincizeci de zile) este, potrivit Dicționarului de teologie ortodoxă (1994), evenimentul și sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt după învierea lui Hristos, anunțată în Vechiul Testament de profeții mesianici. Este denumită “capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos.
În această zi, când Duhul Sfânt a venit în lume și S-a pogorât peste Sfinții Apostoli, s-a întemeiat la Ierusalim Biserica lui Hristos.
Cincizecimea constituie însă nu numai originea Bisericii, ci și modelul ei. Duhul Sfânt care a fost dăruit comunității apostolice primare, apostoli și ucenici, a înzestrat-o cu tot ceea ce era necesar organismului creștin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia. Existența istorică și orice acțiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt.
După ce Sfinții Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorți, s-au dus în toate părțile pământului să vestească Evanghelia mântuirii și credința în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim. Iar prin Sfinții Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârșesc în Biserică de către preoți și episcopi.
Semnificația Cincizecimii constă în aceea că de acum Duhul Sfânt pătrunde definitiv în istorie neexistând timp și spațiu fără prezența personală, venirea reală și lucrarea efectivă a lui Dumnezeu.
Despre venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi, a vorbit însuși Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei de Taină: “Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi”. (Ioan 16, 7)
Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinții Apostoli, duminică dimineața, în ziua Cincizecimii, în chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa (vol. “Predici la praznicele împărătești și la sfinții de peste an”, 1996).
Venirea Sfântului Duh peste Apostoli, care se găseau în foișorul Cinei de Taină, de pe muntele Sion, este descrisă astfel: “Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi… Și toți erau uimiți și nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? Iar alții, batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must… ” (Fapte 2, 1-13).
Chiar în acel ceas, Sfântul Apostol Petru a rostit prima sa predică în fața mulțimii, mărturisind că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit pe pământ pentru mântuirea oamenilor. Auzind ei cuvântul lui, au întrebat ce să facă, iar Apostolul Petru le-a răspuns: “Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și veți primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2, 37-38)”.
La cuvântul Apostolului Petru au crezut în Hristos și s-au botezat în ziua aceea ca la trei mii de oameni.