Precedent inedit: Un judecator achita un taximetrist de acuzatia de agresiune sexuala argumentand ca o persoana beata poate consimti un act sexual

Un judecator canadian a achitat un taximetrist de acuzatia de agresiune sexuala asupra unei femei care a fost gasita in masina sa, in stare de inconstienta si pe jumatate dezbracata, argumentand ca o persoana beata poate “evident” sa consimta un act sexual, scrie The Guardian, care noteaza ca decizia a atras un val de proteste, inclusiv cereri pentru inlaturarea sa din magistratura.

Decizia a fost luata de judecatorul Gregory Lenehan din Nova Scotia, saptamana trecuta. De atunci, zeci de asociatii pentru protectia victimelor violului s-au unit si au deplans o plangere. Iar peste 35.000 de oameni au semnat o petitie care cere inlaturarea judecatorului din magistratura.

In 2015, un politist a gasit femeia, de circa 20 de ani, inconstienta, pe locul din spate al unui taxi parcat. Aceasta era dezbracata de la piept in jos si facuse pe ea. Taximetristul, Bassam al-Rawi, avea in maini pantalonii si chilotii femeii si a fost arestat.

Testele efectuate de legisti au aratat ca barbatul avea ADN-ul femeii pe buza superioara iar politistii au declarat in fata judecatorului ca barbatul avea pantalonii partial trasi in jos iar fermoarul era desfacut.

Tanara, a carei identitate nu a fost dezvaluita, a declarat in fata tribunalului ca nu isi aminteste incidentul. Ea a spus ca tine minte ca a baut trei pahare la un bar din oras – doua shot-uri de tequila si un cocktail – si ca nu isi aminteste sa ii fi fost refuzata intrarea in bar sau sa fi luat un taxi. Testele au aratat ca nivelul de alcool in sange era de trei ori mai mare decat limita legala pentru sofat.

Dupa audieri de doua zile, judecatorul l-a achitat miercurea trecuta pe Rawi. Lenehan a aratat ca nu exista indoiala ca femeia era beata dar a precizat ca decizia sa depinde de faptul daca femeia si-a dat sau nu consimtamantul inainte de a-si pierde constiinta.

“O persoana ar fi incapabila sa-si dea consimtamantul daca este inconstienta sau atat de intoxicata cu alcool sau droguri incat este incapabila sa inteleaga situatia in care se afla”, a spus judecatorul, potrivit transcriptului publicat de Canadian Broadcasting Corporation. “Asta nu inseamna insa ca o persoana intoxicata nu poate consimti la un act sexual. Evident, o persoana beata poate consimti”.

Judecatorul a aratat ca acuzarea nu a putut prezenta dovezi ca femeia nu a consimtit actul sexual. “O lipsa de memorie nu inseamna o lipsa a consimtamantului”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

55 − 46 =