Goodwood Festival of Speed este pentru mulți fani o prezență obligatorie, pentru că este o variantă a unui spectacol motorsport potrivită pentru familie. Unii producători aleg însă acest târg pentru a prezenta noutăți, cum ar fi Lexus cu modelul său hybrid-coupés – LC 500h.
Lexus promite o performanță îmbunătățită a noului motor MSHD. Până acum doar puține modele hibrid s-au remarcat prin performanțe sportive. O apăsare puternică a accelerației și răspunsul imediat este rezultatul efortului extraordinar depus de inginerii din departamentul de dezvoltare. Astfel că acest automobil parțial electric poate atinge o viteză de 100km/h în mai puțin de cinci secunde. În cazul unui sprint până la conacul contelui din Sussex, mașina a făcut o impresie generală bună, fără a înregistra însă un timp demn de top cinci.
Modelul pe care se bazează, LC 500, este echipat cu un motor clasic V8 de 477 de cai putere, care își trage puterea dintr-o cilindree de 5 litri. Transmisia puterii către puntea spate se face prin intermediul unei cutii de viteze automate cu zece trepte. Modelul hibrid vine cu un motor clasic ce are doi cilindri mai puțin, deci un V6 de 3,5 litri. Împreună cu unitatea electrică, mașina oferă o putere totală de 354 cai putere. Lexus introduce în acest model așa numitul Multi-Stage Hybrid System (MSHS), pe care producătorul l-a înzestrat cu o serie de avantaje dinamice, spre deosebire de conceptele anterioare de combinații între motor electric și cu ardere internă. În Goodwood mașina se poate vedea în cadrul spectacolului special “First Glance”.
Pe baza platformei dezvoltate special pentru tracțiune spate, Lexus a dezvoltat o arhitectură, care oferă un echilibru optim între performanță și consum de combustibil. Cunoscutul motor V6 cu puterea sa de 300 cai și un cuplu motor de 348 Newtonmetri va fi completat de motorul electric pentru ca automobilul să poată oferi o experiență cât mai plăcută din punct de vedere al performanțelor, dar și al eficienței. Astfel că, estimat din punct de vedere al Ciclului European de Rulare, consumul combinat ar trebui să se ridice la 6,4 litri la fiecare 100 de km. Valoarea pentru varianta cu motor convențional V8 este de 11,5 L/100 km.
http://www.n-tv.de/auto/Lexus-Premiere