Prețul petrolului WTI scade sub pragul de 30 de dolari

RTX1MWTHCeea ce bucură șoferii și companiile consumatoare de combustibil, este în același timp un dezastru pentru această ramură: prețul petrolului marchează necontenit recorduri negative de preț. Iar deocamdată nu se întrevede sfârșitul acestei căderi libere. Experții încearcă să fixeze un prag.

Căderea liberă a prețului petrolului este în continuare de neoprit. Prețurile de la nivel mondial pentru țițeiul brut și-au continuat coborârea în ultimele zile și au ajuns sub nivelul de 30 de dolari pe baril (159 de litri) din sortimentul american WTI. În anumite cazuri s-a ajuns chiar la 29,93 dolari, dar de fapt real s-a plătit 30,11 dolari, un minus zilnic de 4,2%. Petrolul din sortimentul Brent din Marea Nordului se menține doar relativ mai bine, cu un minus de 2,9% și un preț final de 30,68 dolari.

Deja depozitele sunt supraîncărcate. Prețurile regionale din țările producătoare sunt de multe ori cu mult sub prețul de 30 de dolari pe baril. Astfel că în Canada sau Irak există deja prețuri de sub 20 de dolari pe baril. Marți motivul pentru scădere a fost numit ca fiind dolarul puternic. Un curs puternic al dolarului face ca petrolul să fie mai scump pentru investitori, datorită efectelor valutare.

Deosebit de mare este presiunea pusă pe prețul țițeiului american, pentru că oferta este foarte saturată în SUA. Mulți experți în domeniu consideră că supraoferta este principalul motiv al prăbușirii prețurilor. Iar acest lucru este datorat în principal țărilor OPEC, care nu reușesc să adopte o strategie comună. Membri puternici precum Arabia Saudită vor ca prin această luptă a prețurilor să elimine de pe piață alți concurenți precum producătorii mici din Statele Unite.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/WTI-Oel-Preis-faellt-unter-30-Dollar-Marke-article16753376.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 + 6 =