În Germania centrele universitare au aruncat în aer prețurile la locuințele sutdențești – în special în Berlin și regiunile adiacente. Acest lucru se datorează în special faptului că spațiul locuibil devine tot mai restrâns.
Studenții din Germania trebuie să achite tot mai mulți bani pentru chirii. Prețurile medii la chirii în cămine sau locuințe studențești au crescut cu aproape 70% din anul 2010 și până în prezent, în special în cazul centrelor universitare mari și a închirierilor noi, se spune într-un raport al Institutului German pentru Economie (IW) de la Köln, realizat la cererea Deutsche Real Estate Funds Advisor.
Cea mai mare creștere procentuală a prețurilor nete la chirii, din anul 2010 și până în prezent, a fost înregistrată la Berlin, cu peste 70 de procente, de la circa 6 euro la 11 euro meturl pătrat. Urmează apoi alte orașe mari și cu tradiție în domeniul universitar, cum ar fi Stuttgart, cu o creștere de 62% și München (53%). La Hamburg costurile nete cu chiriile pentru studenți au crescut în medie cu 30% de la nouă euro metrul pătrat la doisprezece euro.
Dar creșteri substanțiale s-au înregistrat și la Köln (22%), Bonn (25%), Kiel (35%) și Leipzig (24%). Cea mai redusă creștere a fost întâlnită în Jena, cu fix 10%. Studiul se bazează pe o evaluare de date din anunțurile postate pe platforma online ImmobilienScout24, din 15 orașe diferite.
Această creștere semnificativă poate fi pusă în primul rând pe seama reducerii generale a spațiului de locuit disponibil pentru studenți, dar și asupra faptului că tot mai multe apartamente sau camere de cămin de închiriat sunt oferite în ultima vreme complet mobilate și utilate, ceea ce determină creșterea prețurilor, spune specialistul IW în piețe imobiliare, Michael Voigtländer, pentru grupul de media Funke. Astfel că în Berlin 8,5% din apartamentele pentru studenți sunt oferite gata mobilate și cu toate utilitățile necesare, iar la München cota lor se ridică la 18,2%.