Prima infrangere in justitie a lui Trump dupa ordinul de vineri privind interzicerea in SUA a cetatenilor din sapte tari

IMG_0960

Doi irakieni conduc lupta legala impotriva interdictiilor de intrare in SUA. Ordinul lui Trump a suferit o prima infrangere in justitie.

Un judecator federal a blocat sambata deportarea a zeci de calatori si refugiati din sapte tari majoritar musulmane blocati pe aeroporturi din SUA din cauza unui ordin al presedintelui Donald Trump, informeaza Reuters.

Decizia judecatorului a venit in urma unui proces intentat in New York, pe drept constitutional, de doi irakieni care au legaturi cu serviciile de securitate americane.

Cei doi au argumentat ca aceste legaturi ii transforma in tinte in tara lor de nastere si ca au vize valide de intrare in SUA.

Procesul subliniaza obstacolele legale cu care se confrunta noua administratie Trump in a implementa directiva semnata vineri prin care se introduce o interdictie de patru luni pentru intrarea refugiatilor in SUA si o suspendare pentru 90 de zile pentru calatori din Siria, Iran si alte cinci tari majoritar musulmane.

In decizia de urgenta de sambata, judecatorul districtual Ann Donnely a ordonat autoritatilor americane sa renunte la deportarea refugiatilor care primisera anterior aprobare, dar si a „detinatorilor de vize valide de imigranti si non-imigranti si altor persoane…autorizati legal sa intre in Statele Unite”.

Organizatia American Civil Liberties Union a spus ca hotararea ajuta 100-200 de persoane, retinuti in tranzit sau pe aeroporturi din SUA dupa ce Trump a semnat ordinul.

Mare parte din multimea imensa adunata in fata tribunalului din Brooklyn a izbucnit in urale dupa aflarea deciziei.

Hotararea este doar o blocare partiala a ordinului executiv, judecatoarea decizand tot ce putea fara a lua o hotarare mai larga in privinta constitutionalitatii acestuia. Totusi este o lovitura incipienta semnificativa pentru noua administratie, noteaza Guardian.

„Cred ca guvernul nu a avut toate sansele pentru a se gandi ce face”, a spus Ann Donnelly in sala de tribunal plina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 − 10 =