Primul Disneyland din China

Der-Andrang-auf-den-Souvenir-Shop-vor-der-offiziellen-Eroeffnung-ist-zwar-gross-doch-oft-bleibt-es-nur-bei-Fotos-mit-den-beliebten-Stofftieren

La mijlocul lunii iunie ar trebui să se deschidă primul parc de distracții de pe teritoriu chinez al concernului american Disney. Americanii speră să înregistreze venituri tot mai mari și se orientează către o clasă de mijloc cu disponibilitate spre consum. Dar în ciuda puterii de cumpărare există și riscuri. Nu ar fi primul eșec al celor de la Disney.

În afara unor angajați ai Disney și familiile lor, care trebuie să testeze toate distracțiile, parcul de distracții este pentru moment un spațiu tabu. În fața porților sale se adună deja oameni care doresc să tragă cu ochiul prin gardul parcului. Potrivit celor de la Disney acesta va include cel mai mare castel din cele șase parcuri pe care compania le deține peste tot în lume.

330 de milioane de potențiali clienți au estimat experții, doar într-o regiune de 3 ore de mers cu mașina în jurul Shanghai-ului. Aceștia se așteaptă ca anual parcul de distracții să vândă 15 milioane de bilete. CEO-ul Disney, Robert Iger, a declarat că proiectul reprezintă cea mai mare șansă din istoria Disney, în cei 60 de ani de existență de când compania a cumpărat Farmland din Florida și a întemeiat primul parc de distracții. În faza de construcție proiectul a înghițit fonduri în valoare de 5,5 miliarde de dolari.

Interes pentru succesul parcului are și guvernul de la Beijing. Acesta va fi operat în parteneriat cu o companie din China. Chiar și președintele chinez Xi Jinping și-a făcut timp și l-a primit pe Iger în Sala Mare a Poporului. Un gest foarte rar, care subliniază că parcul va fi un obiect de interes pentru realinierea economică a țării.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Disney-Fans-stehen-Schlange-in-Shanghai-article17738941.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 × 1 =