Primul milion de euro recuperat de PSG care a vândut peste 10.000 de tricouri cu numele lui Neymar în prima zi de la transfer

Clubul francez de fotbal Paris Saint Germain a vândut “peste 10.000 de tricouri” inscripționate cu numele noii sale achiziții, starul brazilian Neymar, într-o singură zi, a doua după ce a semnat pentru 5 ani cu gruparea pariziană, tranzacție care a făcut din el cel mai scump jucător din istorie, a anunțat clubul.

Semn de cerere foarte mare, “cumpărăturile vor fi limitate la un singur tricou de persoană” pentru sâmbătă, în timp ce “15.000 de clienți” s-au și instalat pe străzile dinspre Parc des Princes, în fața magazinelor oficiale ale PSG.

Prețul mediu al unui tricou este de 100 euro, astfel că în caseria clubului a intrat 1 milion de euro încă de vineri, sumă care va fi împărțită cu firma Nike.

Pe de altă parte, s-a anunțat că Neymar nu va putea juca sâmbătă pentru PSG, Liga de fotbal profesionist neprimind la timp certificatul internațional de transfer (CIP), document obligatoriu pentru a omologa contractul, a anunțat AFP, citând LFP, contactată după miezul nopții, data limită pentru ca jucătorul să poată fi disponibil pentru prima etapă de campionat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 × 1 =