PRIMULMINISTRU LIBANEZ, ALES PRIN VOT, A FOST RESPINS DE TRIBUNAL

_75393259_75393253

Tribunalul libanez anulează alegerile primului ministru Ahmed Maiteg
Curtea Suprema a Libiei a decis că alegerea lui Ahmed Maiteg ca prim-ministru de către parlament luna trecută a fost neconstituțională. Un purtător de cuvânt al guvernului spune că acest lucru este o “hotărâre definitivă”, și toate părțile trebuie să reacţioneze ca atare.

Având în vedere că votul în luna mai din Libia trebuia sa aleaga între doi prim-miniștri, deoarece Abdullah al-Thani nu a cedat puterea, spune BBC, de trei ani, de când Muammar Gaddafi a fost demis, Libia rămâne cuprinsă de haos. Politicienii sunt împărțiţi între diverse grupuri islamiste și liberali, în timp ce militiile rivale actioneaza în diferite părți ale țării. Maiteg, un om de afaceri în vârstă de 42 de ani din Misrata, nu este un islamist, dar a fost ales cu sprijinul blocurilor islamiste, spune corespondentul BBC în Tripoli, Rana Jawad.

Au existat temeri cu privire la o confruntare armată între susținătorii celor doi premieri insa hotărârea instanței nu încheie această posibilitate. În centrul acestei lupte pentru putere se regăseşte un amestec toxic de politică și ideologie, cu alianțele adesea opace, cu diferite grupuri armate puternice. Alegerile  au fost reoganizate pe 25 iunie, pentru a înlocui interimar Congresul Național General, care a acționat ca un parlament.
Sesiunea originală de vot pentru noul prim-ministru a fost întreruptă, când persoane înarmate au luat cu asalt clădirea.

http://www.bbc.com/news/world-africa-27760288

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 1 = 5