Prințesa Diana s-a înregistrat în secret, descriindu-și disperarea față de modul în care decurgea căsătoria cu prințul Charles, a dezvăluit biograful ei, Andrew Morton.
Potrivit acestuia, prințesa l-a contactat prin intermediul unui prieten pentru a-i oferi un interviu cu ea pentru viitoarea sa carte despre cuplul regal.
În transcrierile interviului realizat de Andrew Morton în 1991, Diana a dezvăluit că era extrem de nefericită în căsnicie și că a încercat să se sinucidă de mai multe ori, notează The Telegraph.
Deși lupta sa cu tulburările de alimentație era cunoscută, în înregistrări Diana explică că bulimia sa a debutat atunci când prințul Charles i-a spus că este “un pic dolofană”.
Prințesa susține că a dezvoltat această tulburare de alimentație la o săptămână după logodnă, atunci când Charles i-a pus mâna în jurul taliei și i-a comentat greutatea.
Diana povestește că această remarcă, precum și anxietatea pe care o avea din cauza relației dintre Charles și Camilla Parker Bowles i-au declanșat bulimia.
Transcrierile casetelor, publicate recent în Daily Mail, arată că atunci când Charles a cerut-o pe Diana în căsătorie, aceasta era conștientă de relația prințului cu Camilla.
Potrivit Dianei, Camilla știa extrem de multe despre activitățile private ale cuplului regal și ar fi avertizat-o pe prințesă să nu îl împingă pe Charles să facă anumite lucruri.
Diana susține că a încercat să discute despre relația lui Charles chiar și cu regina, dar a fost întâmpinată de un “zid” de tăcere.
În înregistrări, Diana vorbește și despre lupta sa de a se adapta la monitorizarea publică la care era supusă în calitate de membră a familiei regale. Prințesa descrie Palatul Buckingam ca pe un loc neprietenos, cu un personal foarte rece, în care nu avea încredere, adăugând că de multe ori se simțea singură după ce și-a părăsit apartamentul pentru a se muta în reședințele regale.