Prințul Charles, vizită la biserica de la Drăușeni; singura săsoaică din localitate, gazda Alteței Regale

Prințul Charles a vizitat, miercuri, trei biserici medievale din județul Brașov: Drăușeni, Homorod și Mercheasa, toate construite în jurul anilor 1200, în stil romanic, și extinse în 1500.

La biserica fortificată din Drăușeni, Prințul de Wales a fost întâmpinat de singura reprezentantă a comunității sașilor din localitate, Ella Kosa, în vârstă de 78 de ani.

În prezent, lăcașul de cult de la Drăușeni este abandonat, iar în clădirea cu o importantă semnificație istorică nu a mai intrat nimeni. Doar Ella Kosa, cea care deține și cheile porții lăcașului.

Botezată și căsătorită în biserica din Draușeni, ea povestește cu tristețe ceea ce a reprezentat, în trecut, această clădire. Femeia a adus special pentru vizita Prințului o carte cu istoria lăcașului.

“Cartea asta (arată—n.r.) cum a fost biserica noastră. Acuma, gata! Mă doare sufletul. Nu pot. Au plecat sașii și n-au făcut nimic”, a spus Ella Kosa.

Ea a mai povestit despre cum a dispărut comunitatea sașilor, despre cum a fost “golită” biserica și, mai apoi, abandonată.

“În ’70 și ceva le-au luat pe toate. Au venit din București și au luat. Orga e în Rupea, altarul e în Prejmer”, a arătat Ella Kosa.

Comunitatea sașilor, a mai spus ea, era compusă din 178 de persoane. “În ’45 au plecat toți. Și (cei — n.r.) care am venit înapoi, am fost 14 familii. Și după aia au plecat toți”, mai spune cu tristețe Ella Kosa, adăugând că ea a ales întoarcerea în țara natală la sfatul mamei sale.

“Sunt singura săsoaică. Sunt 25 de ani de când au plecat copiii mei și după aia toți au plecat”, a continuat femeia.

Printul Charles, însoțit de directorul executiv al Fundației “Printul de Wales”, Aura Woodward, a mers în jurul bisericii, pe iarba proaspăt cosită. A vizitat clădirea abandonată și a ascultat povestea lăcașului de la Ella Kosa.

Fundația “Prințul de Wales România” lucrează împreună cu Fundația Bisericilor Fortificate și cu autoritățile române la un nou model de dezvoltare pentru bisericile medievale abandonate. Fundația intenționează să piloteze noul model cu biserica Drăușeni. Organizația a dezvoltat un plan care include renovarea bisericii, construirea unei cafenele, a unor facilități de cazare în clădiri adiacente și a unor ateliere de materiale tradiționale. Toți angajații vor fi localnici, iar locul va fi inclus în circuitele turistice ca unul al artei și meșteșugului. Dacă proiectul pilot va avea succes, modelul ar putea fi extins și către alte monumente asemănătoare din regiune.

Cele trei biserici medievale vizitate de Prințul Charles miercuri au fost construite în jurul anilor 1200. Bisericile, înconjurate de fortificații din secolele XIV și XV, au fost construite de comunitatea sașilor din Transilvania. În 1990, în Transilvania locuiau un sfert de milion de saxoni. În prezent sunt mai puțin de 15.000. În sudul Transilvaniei sunt aproximativ 250 de biserici și sate medievale aflate în pericol, multe dintre ele fortificate și construite în urmă cu 400 — 600 de ani. “Regeneration Through Heritage” este un concept de succes al organizației Prințului de Wales, care susține atât conservarea patrimoniului, cât și stimularea economică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 1 = 4