Producătorii evită în prezent norma Euro-6d

Este prima normă de poluare care prevede pe lângă teste de laborator și unele de stradă, în condiții reale. Dar producătorii auto nu s-au hotărât până acum să o folosească. Ecologiștii germani văd astfel o dovadă clară că poveștile producătorilor auto despre motoare “curate” sunt doar vorbe goale.

De la începutul lunii septembrie a intrat în vigoare norma Euro-6d pentru anumite modele noi, dar în ciuda acestui fapt nici o mașină diesel nu a fost înmatriculată până acum sub această normă. Începând cu data de 6 septembrie și până în prezent, Biroul Federal pentru Vehicule Motorizate nu a primit nici un fel de cereri de omologare, explică un reprezentant al Ministerului German al Transporturilor. Expertul ecologiștilor în probleme de transporturi, Oliver Krischer, a declarat că un astfel de comportament este tipic, din păcate, pentru industria auto. Guvernul federal nu are alte informații cu privire la starea omologărilor la autoritățile din alte state membre, în privința adoptării normei Euro-6d pentru automobile diesel.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Federal al mediului a cerut constructorilor auto să urgenteze aplicarea normei Euro-6d, pentru ca utilziatorii să poată cumpăra automobile cu “motoare diesel curate”, ca urmare a acțiunilor de rechemare demarate de producători în urma Dieselgate. Krischer a declarat în continuare pentru ziarele Rețelei Redacționale Germane, că managerii din industria auto nu ar trebui să se preocupe de nimic altceva decât de norma Euro-6d. Dar cu toate acestea, nu se găsește nicăieri un automobil cu această normă.

Norma de poluare Euro-6d este prima normă de poluare care prevede măsurarea valorilor limită pentru noxele emise și în condiții reale de trafic, pe lângă cele efectuate în condiții de laborator. În timpul unui drive-test de circa jumătate de oră, sunt testate valorile emisiilor în diferite condiții de trafic, cum ar fi la un stil sportiv de condus, în timpul unei urcări, unei rulări cu motorul rece sau în cazul rulării pe autostradă. Pentru asta se atașează vehiculului un dispozitiv mobil de măsurare. Valorile CO2 nu se vor măsură însă în condiții de stradă. Măsurarea Real Driving Emissions (RDE) este din luna septembrie obligatorie pentru omologarea modelelor noi. Ea va deveni de la 1 septembrie 2019 obligatorie pentru toate înmatriculările de automobile noi.

http://www.n-tv.de/auto/Hersteller-meiden-derzeit-die-Euro-6d-Norm-article20039339.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × = 15