Cum se pot obține 50.000 de euro ca viitor sef de ferma agricola

Submăsura 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) acordă, în 2017, 50.000 de euro nerambursabil, iar documentele de înscriere se pot depune până la 31 iulie.

Scopul investiţiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a stabilirii pentru prima dată a tinerilor fermieri ca şefi/conducători unici ai unei exploataţii agricole.

Sprijinul nerambursabil, de maximum 50.000 de euro, va fi acordat sub formă de primă în două tranşe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanţare.

Obiectivele finanţării constau în:

– Creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie, fiind încurajaţi să devină competitivi, să se asocieze, să participe la lanţurile alimentare integrate;
– Îmbunătăţirea managementului, creşterea competitivităţii sectorului agricol şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igienă şi bunăstarea animalelor şi siguranţa la locul de muncă;
– Crearea posibilităţii tinerilor fermieri rezidenţi, cu un minim de cunoştinte de bază, în vederea instalării ca şefi/conducători ai exploataţiei agricole;
– Încurajarea tinerilor şi a familiilor de a se stabili în mediul rural, ceea ce va crea un efect pozitiv asupra economiei naţionale în general.

Beneficiari pot fi tinerii fermieri în conformitate cu definiţia prevăzută la art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, care se instalează ca unic şef al exploataţiei agricole, dar şi persoanele juridice în care un tânăr fermier în sensul art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 care se instalează împreună cu alţi tineri fermieri şi care exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce priveşte deciziile referitoare la gestionare, beneficii şi riscuri financiare în cadrul exploataţiei respective.

Pentru cei care depun documentaţia de solicitare, pragurile de calitate sunt 55% în zonele non-montane şi 45% în zonele montane.

Mai multe detalii, ca şi Ghidul Solicitantului, se pot afla accesând site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, www.afir.info.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

25 − = 18