Progrese în lupta cu foametea

infografik-karte-hunger-in-der-welt

Progrese în lupta cu foametea
Asociația pentru combaterea foametei în lume are o veste bună. În țările în curs de dezvoltare de astăzi există în mod semnificativ mai puține persoane subnutrite, față de câte existau acum 25 de ani. Experții sunt îngrijorați cu privire la foametea ascunsă.

Numarul persoanelor ce suferă de foamete din întreaga lume se reduce încet dar sigur. Cu toate acestea, încă există un număr de 805 milioane de persoane în întreaga lume ce sunt considerate a fi subnutrite. În cursul anului precedent, numărul celor cronic subnutriți a fost de 842 milioane , conform indicelui global rivind foametea din 2014, înregistrat continuu din anul 2014. Acest indice prezintă o reducere cu 39% a fometei din lume de la înființarea sa și până în prezent.

Unele regiuni de conflict și țări africane cu rată foarte mare a infecției cu HIV sunt totuși excluse din acest trend pozitiv. Pe partea negativă se află astăzi țări precum Irak, Swaziland, Comore sau Burundi. Iar printre câștigătoare se numără Panama, Egipt, Thailanda, Ghana, Mexic sau Vietnam.

În Swaziland situația dificilă se datorează în foarte mare măsură, spun experții, datorită unei răspândiri extreme a virusului HIV. În mica țară din sudul Africii rata de infectare este mai mare decât în oricare altă țară din lume. Burundi își revine și ea lent după un război civil ce a durat decenii, încercând să ajungă la pace și stabilitate politică.

http://www.faz.net/aktuell/wirtschaft/entwicklungslaender-der-kampf-gegen-hunger-zeigt-erfolge-13205429.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

50 − = 44