Proprietarii de camioane s-au unit si cer bani inapoi de la producatori

Timp de 14 ani Daimler, MAN și alți producători de camioane s-au înțeles la prețurile de vânzare ale vehiculelor lor. Acum cartelul trebuie să se confrunte cu un val tot mai mare de procese de despăgubire. Dar în cercurile apropiate concernului se spune că nu au dorit să facă nici un rău clienților.

Asupra celor de la Daimler dar și a altor producători de camioane, se răsfrâng recent tot mai multe procese de despăgubire. Mai multe mii de firme de transport au intentat procese colective împotriva Daimler, DAF, MAN, Iveco și Volvo datorită unui cartel descoperit în anul 2016, explică un purtător de cuvânt al Asociației Federale pentru Transport Mărfuri, Logistică și Livrări (BGL).

Asociația a colectat plângeri legale până la finalul lunii septembrie, iar cu ajutorul unor finanțatori și a firmei americane de avocatură, Hausfeld, vrea să intenteze procese reprezentative până la finalul acestui an. Inițiativa a fost decisă de proprietarii a peste 100.000 de camioane, explică purtătorul de cuvânt al BGL. Fiecare vehicul a fost cumpărat la un preț majorat cu cel puțin zece procente din prețul real de vânzare, sau a achitat rate de leasing în valoare mai mare decât necesară. Nu a fost deocamdată calculată întreaga sumă de despăgubit.

Clienții constructorilor de camioane se văd păgubiți datorită faptului că au plătit prețuri mult prea mari datorate acordurilor de lungă durată încheiate între producători. La sfârșitul lunii septembrie Comisia UE a impus o amendă companiei Scania, membră a concernului VW, care respinsese inițial sentința. În asamblu, autoritățile concurențiale a cerut o plată de 3,8 miliarde de euro din partea producătorului. Producătorii de camioane de marfă s-au înțeles încă din anul 1997 să fixeze aceleași prețuri de vânzare timp de 14 ani pentru vehiculele lor.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Tausende-Firmen-verklagen-Lkw-Hersteller-article20070203.html

One thought on “Proprietarii de camioane s-au unit si cer bani inapoi de la producatori

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

18 − = 10