Proteinele din plante mai sănătoase decât cele animale

6c72b7ce1c1b8cbd6355ec25660e7b8d

Cine vrea să piardă din greutate, primește din partea experților o dietă cu conținut ridicat de proteine, pentru că acestea te satură rapid. De asemenea, ele sunt considerate ca fiind sănătoase. Dar cu toate acestea, studiile pe termen lung efectuate asupra zeci de mii de oameni arată că o pondere mare a proteinelor animale în alimentație cresc riscul de deces.

În două studii efectuate pe termen lung, includerea unei proporții mai mari de proteine de origine animală a fost asociată cu risc crescut de deces, față de consumul de proteine de origine vegetală. Mingyang Song de la Harvard Medical School din Boston (Masachusetts/USA) și colegii săi au publicat rezultatelor lor în revista de specialitate “Jama Internal Medicine”.

Cercetările anterioare au demonstrat deja că este mai sănătos să înlocuim carbohidrații cu proteine, se spune în declarația de presă a Harvard Medical School. Song explică, cu privire la studiul său, că sunt la fel de importante alimentele la care oamenii recurg pentru a-și procura proteinele.

În studiu au fost utilizate ca cele mai importante surse de proteine animale carnea preparată și nepreparată de vită, porc, pui, produse lactate, pește sau ouă. Proteinele vegetale au provenit din pâine, cereale, paste, nuci, fasole sau leguminoase.

Cercetătorii au utilizat datele de la cele două studii, care înregistrează obiceiurile de sănătate și hrănire ale profesioniștilor din domeniul sănătății. Au evaluat datele preluate de la 85.013 femei și 46.329 bărbați. Pentru femei au fost utilizate date dintre anii 1980 până în 2012, iar pentru bărbați din 1986 până în 2012.

http://www.n-tv.de/wissen/Pflanzliche-Proteine-gesuender-als-tierische-article18314411.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 67 = 73