Putin cere acțiune împotriva Ucrainei

57717a463c98474a16b4b9b561bdf307Un litigiu privind datoria pune presiune pe relația dintre ruși și ucrainieni. Guvernul de la Kiev refuză plata unui împrumut de un miliard până la data de 20 decembrie. De asemenea, Moscova vede ca o provocare implicarea FMI în ajutorarea Ucrainei.

Rusia vrea ca în litigiul datoriilor să determine Ucraina să se prezinte în fața justiției. Președintele Vladimir Putin a anunțat un proces împotriva țării vecine. Putin a îndemnat în cadrul unei reuniuni a cabinetului cerându-i ministrului de finanțe Anton Siluanov să îi aducă în fața justiției. Ucraina a refuzat să ramburseze, până la termenul limită de 20 decembrie, un credit sub formă de ajutor oferit de Rusia în valoare de 3 miliarde de dolari.

Moscova a autorizat creditul în urmă cu doi ani prin conducerea de atunci a președintelui pro-rus Victor Ianukovici. Dar guvernul din prezent de la Kiev, pro-occidental, refuză rambursarea și cere o reducere de 20%, așa cum a făcut și față de alți creditori privați. Cu toate acestea, Rusia insistă ca datoria să fie achitată în întregime.

Datorită litigiului datoriei cu Rusia, Fondul Monetar Internațional (FMI) a cerut marți o modificare a regulilor, pentru a putea susține Kievul în continuare din punct de vedere financiar. Conducerea executivă a FMI a exclus până în prezent o modificare a regulilor creditelor, explică purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice. Detaliile privind noile reguli și noile cerințe vor fi făcute cunoscute în următoarele zile.

Până în prezent FMI nu împrumuta bani unei țări care nu putea să își onoreze datoriile față de guvernul altei țări. Dacă Ucraina nu își compensează la timp datoriile față de ruși, FMI ar trebui să își retragă creditul acordat în luna martie în valoare de 17,5 miliarde de dolari.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Putin-befiehlt-Klage-gegen-Ukraine-article16537066.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 2 = 5