Putin speră la un armistiţiu permanent în Ucraina

_79562815_025009625

Putin speră la un armistiţiu permanent în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că speră că un armistițiu permanent va fi în curând convenit în Ucraina, după discuțiile purtate la Moscova cu omologul său francez Francois Hollande. Acesta este primul lider occidental care a vizita Rusia de la începutul crizei din Ucraina.

Un armistiţiu de încetare a focului a fost semnat în septembrie, dar au existat încălcări constante. Rusia a fost revoltată de sancțiunile occidentale impuse pentru sprijinul acordat de rebelii pro-ruşi în estul Ucrainei. Hollande a făcut o oprire neprogramată la Moscova pe drumul de întoarcere de la Kazahstan și s-a întâlnit cu Putin în terminalul aeroportului diplomatic a Vnukovo, la sud-vest de capitală. Între cei doi au avut loc discuții detaliate cu privire la stoparea violențelor din Ucraina.

Hollande a cerut tuturor părților să respecte acordul de armistițiu, semnat la Minsk, Belarus, pe 5 septembrie. Între timp, în capitala ucraineană Kiev, președintele Petro Poroșenko a început de marţi, noi discuţii privind punerea în aplicare măsurile convenite în încetarea focului.
http://www.bbc.com/news/world-europe-30365714

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 2 = 4