Putregaiul ANAF, dusmania si diversiuna fata de mediul de afaceri

adameva

Da, avem de-a face cu o diversiune: o bulă care se ridică într-un pahar de sifon, menită să intoxice toată încăperea. Se pare că asa le-a sucit mintile si Elena lui  Traian Băsescu dar si el insusi, ca prin farmece si magie neagră, făcută de vrăjitoare, ANAF-ul s-a specializat in diversiuni ale atentiei poporului spre cei multi si nu spre cei putini care evazioneaza mult. 

Dar asta e doar premisa textului de mai jos : ce se întâmplă acum pe scena politică – după chemarea premierului în Senat și declarația șefului statului de susținere a Antenei 3 – nu are nici cea mai mică legătură cu protecția libertății de exprimare. Tocmai asta arată că nu trebuie ratat momentul ”astral” de-a pune ordine în Fiscul românesc – a-l construi, adică, pe cu totul alte baze decât a funcționat el vreme de 25 de ani.

Nu vom putea, ocoli, de asemenea, niște personaje și rolul lor și în ce se întâmplă acum și în ce urmează să se întâmple.

Mai întâi, diversiunea :

1-, Fostul șef al ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, a semnat ordinul de evacuare a unui sediu aparținând companiei familiei Voiculescu în data de 8 februarie. Cu 2 zile înainte de-a fi chemat de procurori și de a fi dat afară.

Observație: Timp de un an și jumătate (din august 2014), șeful ANAF a făcut tot posibilul să tergiverseze punerea în aplicare a unei decizii definitive a Justiției.

2-,Gelu Stefan Diaconu a semnat ordinul de evacuare în momentul când nu mai putea proteja trustul familiei Voiculescu.

Observații : -, Dacă mai prelungea cu 2 zile tergiversarea de un an și jumătate, risca să ia cu el în civilie plângerea făcută la DNA împotriva ANAF pe motivul că nu recuperează prejudiciile.

-, Parlamentul și Președinția nu au avut nicio reacție – în tot acest timp – față de nepunerea în aplicare a deciziilor judecătorești de recuperare a prejudiciilor. De la șatrele de infractori nu ne puteam aștepta la altceva, dar de la președinție chiar puteam avea pretenții.

3-, Gelu Ștefan Diaconu n-a plecat ca un prost – ci în buna tradiție a șefilor ANAF dați afară fără negociere politică : a lăsat în urmă o bombă.

Observație : alții s-au ocupat de amplasarea unor ”grenade” în câteva puncte-cheie din instituții – după modelul după care a picat guvernul Ungureanu îndată ce l-a dat afară pe Sorin Blejnar.

4-, Bomba a avut 3 timpi de amorsare :

a-, Decizia de evacuare a fost ținută de niște băieți din ANAF (anonimi!) până după plecarea șefului lor : trebuia pusă în seama celor care rămâneau după cel care a decis-o.

b-, Anunțarea evacuării s-a făcut în singurul mod în care știe să acționeze ANAF : deschidere stil DIICOT. Inspectorii au forțat nota așa cum numai ei știu să o facă – cerând legitimarea celor din sediu – când, de fapt, lucrurile stau taman pe dos : cei din sediu – de la manager la portar trebuie să le ceară celor de la ANAF să se legitimeze.

c-, Inflamarea temei evacuării și împachetarea ei în afront adus la adresa libertății de exprimare ca acțiune nu a lui Gelu Ștefan Diaconu și a ”băieților” lui, ci ca abuz al guvernului.

S-au îngrijit de asta Călin Popescu Tăriceanu (chestia cu libertatea de exprimare), Liviu Dragnea (miercuri seară vorbea la televizor despre o eventuală moțiune de cenzură), și însuși Klaus Iohannis (pentru care punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești cu o întârziere de un an și jumătate este ”banale motive administrative”).

Despre cei 3 și ANAF – la sfârșit. Acum,

Observații:

-, cum s-au comportat la Antena 3, inspectorii ANAF se comportă cu orice firmă fără sprijin politic din România. Și nu de azi de ieri. Și uite că până acum n-a zis niciun oficial nimic – a fost nevoie de situația de-a proteja averea unui infractor din șatră.

-, Niciunul din oficialii care au sărit în sprijinul ”libertății de exprimare” nu a spus nici pâs despre cum va fi pusă în aplicare, totuși, fie și cu o întârziere de un an jumătate, o decizie a justiției în România.

-, Să fim serioși – nu avem de-a face cu niciun atentat la libertatea de exprimare : o simplă evacuare dintr-un sediu nu închide o instituție media, atâta vreme cât nu o inchide nici măcar insolvența : Realitatea – lupta cu insolvența, grupul Mediafax-ZF și celelalte – lupta cu insolvența, Adevărul holding – lupta cu insolvența, EVZ – lupta cu insolvența – etc, etc – și uite că lumea se exprimă !

Da, e foarte posibil să nu existe libertate autentică de exprimare – dar ea nu are de-a face cu sediul, insolvența etc etc.

5-, Cazul ”Gelu Stefan Diaconu – ANAF – tergiversare punere în aplicare a deciziei Justiției – Evacuare Antena 3 – demitere șef ANAF – panică în Parlament ” arată un lucru : sistemul ANAF e atât de putred, încât înlocuirea unui singur om – fie el și șeful cel mare sprijinit de grupuri de interese nu doar că NU e suficient, dar e și periculos, în continuare, și pentru mediul de afaceri, și instituțiile fundamentale ale statului contaminate prin șantajele, atacurile, alianțele obscure care determină decizia în aceste instituții.

Observație : Niciun cuvânt zilele astea la televizor despre numele celui care a semnat evacuarea – Gelu Ștefan Diaconu (nici măcar la Antena 3 nu i-a luat cineva numele în deșert) – adică cel pus politic, susținut în pofida abuzurilor ANAF și ale ordinelor sale – ce să mai vorbim de isteria oamenilor politici care i-au fost în umbră, au beneficiat de serviciile lui și și l-au asumat. Cum așa ?

Asta arată cât de mare e putregaiul nu doar din ANAF, ci și din spatele lui – și despre cum ar trebui ”resetată” această instituție vom vorbi mai departe :

Cum creăm un moment zero pentru reformarea ANAF

Dacă faci un desen al României contribuabile și-l pui alături de o analiză a activității și, mai ales, al modului de acțiune al ANAF, te iei cu mâinile de cap : această instituție reușește să dușmănească și să submineze atât mediul de afaceri privat, cât și bugetele publice.

Să le luăm la rând, pe cifre, ca să stabilim punctul din care, dacă cineva ar trece la treabă de mâine dimineață, ar trebui să înceapă reforma :

1-, La această oră în economia națională operează circa 720.000 de firme. Din acestea, circa 115.000 nu depun bilanțuri. Nu sunt închise, nu sunt suspendate. Se vântură niște bani pe-acolo, se emit niște facturi, stau în amorțire și se trezesc la vreun tun după care tac iar.

Știm cu toții că la înregistrare există măcar un CNP pentru identificarea fără dubiu a administratorilor și actionarilor – doar nu or fi toate puse pe numele unor aurolaci sau oameni ai străzii, așa cum vrea să ne convingă conducerea Fiscului.

Avem ANAF, Poliție economică, DIICOT, si zeci de servicii si departamente care știu tot ce mișcăm, zicem la telefon, facem , scriem, plătim sau nu, etc etc. Și uite că peste ăia nu se duce nimeni.

2-, ANAF ignoră marii contribuabili – și cred că nu o face pe degeaba :

2,7% din contribuabilii cu datorii recuperabile cumulează 76% din datoriile la bugetele publice: circa 2,7 miliarde de euro.

Contribuabilii cu datorii mici reprezintă 80% din totalul celor cu datorii recuperabile, iar datoria lor reprezentă doar 5,5% din datoria generală la bugetele publice.

De aici și vine ineficiența ANAF: se concentrează pe mulți cu datorii mici și îi amână, tergiversează, chiar face scăpați pe cei câțiva care ar umple visteria rapid.

3-, ANAF nu recuperează prejudiciile stabilite de Justiție: nu doar că tergiversează punerea în aplicare a sentințelor, dar uneori se și rătăcesc pe drum deciziile instanțelor, astfel încât unele nici nu mai ajung în registrele Fiscului pentru executare.

Atunci când pune în aplicare o atare decizie, ANAF nu o face în beneficiul bugetelor statului, ci intră în jocuri politice și mecanismele sofisticate ale grupurilor de interese.

4-, ANAF face discriminare între companiile cu capital autohton și cele cu capital străin.

Chiar respectând proporțiile, presiunea cea mare e pe companiile locale – mai vulnerabile, mai lipsite de apărarea cu avocați, consultanți și alte forme de protecție legală.

Nu altfel stau însă lucrurile cu companiile mari – autohtone sau externe : la finele anului 2014, din primele 100 de companii mari, doar la 3 dintre ele li s-au cerut dosarele cu prețuri de transfer – în condițiile în care acolo e miza cea mare, în acest moment, în economie : valoare adăugată mică în România pentru multinaționale.

De menționat: cifrele prezentate mai sus nu sunt scoase din burtă: ele sunt trecute în Raportul Curții de Conturi despre ANAF, apărut în urmă cu câteva săptămâni. Nici Liviu Dragnea, nici Călin Popescu Tăriceanu, nici Klaus Iohannis n-au reacționat la ele – a fost nevoie ca un infractor din șatră să fie lovit în interes și să se mobilieze pentru a evita decizia Justiției.

Nici chiar Antena 3 n-a spus nimic – dacă tot vorbim de abuzurile ANAF și de libertatea de exprimare – e drept că la data apariției Raportului, șef la ANAF era Gelu Ștefan Diaconu, care de un an și jumătate nu punea în aplicare o hotărâre judecătorească.

5-, Toate cele de mai sus sunt posibile din cauza opacității absolute în care lucrează ANAF :

-, am mai cerut odată publicarea companiilor de consultață care au contracte cu ANAF – pentru că uneori legislația se face cu ochii la doar cei câteva sute de clienți ai acelor companii și e ignorată complet economia în ansamblu. Cui strică puțină transparență ? – e o întrebare pentru guvern și pentru ministerul Finanțelor.
-, Dacă s-ar face o evidență reală a relațiilor dintre slujbașii ANAF – de la șefi la inspectorii de rând – s-ar diagnostica și o altă toxină care distruge eficiența, corectitudinea și imparțialitatea Fiscului : dacă o firmă are consultant fiscal pe cine trebuie, are o relație bună cu ANAF. Dacă nu …

Fenomenul e generalizat la nivelul întregii țări.

6-, Absurditatea, agresivitatea, inconștiența legislației terțiare : În prea multe locuri Codul Fiscal și cel de procedură lasă la pixul șefului ANAF interpretarea legii – interpretare care nici măcar nu e coerentă și consecventă : ce ți-i permis anul ăsta, poate foarte bine să-ți fie imputat anul viitor – în funcție de cât trebuie să colecteze șeful cel mare ca să-și păstreze postul.

7-, Proasta calitate umană, comportamentul agresiv, arogant și interpretarea discreționară a legilor fiscale, aerul de milițian care are SISTEMUL în spate și care poate să-ți vorbească, să-ți ceară, să-ți facă orice.

Aici va fi cel mai greu de îndreptat lucrurile, din 2 motive :

-, ca în orice sistem închis, raportul dintre înălțimea piramidei și baza ei e foarte mic – complicitățile funcționează pe drumul scurt.

-, nu există o reală responsabilitate a funcționarului public – mulți dintre inspectori sunt simplii executanți la ordin, iar ordinul e ca din control să nu se întoarcă cu mâna goală. Asta în cel mai bun caz.

8-, ANAF nu luptă cu evaziunea. Harta evaziunii din România este foarte diferită de harta de organizare a direcției Antifraudă ANAF – iar acest lucru e foarte bine știut de Liviu Dragnea, Victor Ponta, Dan Radu Rușanu.

Așa se face că infracțiunile cu produse petroliere de la Ploiești sunt combătude de la Regionala din Teleormanul lui Liviu Dragnea, că Tg. Jiu și Deva au devenit monede de schimb la împărțire cu șefia Regionalelor mari între baronii momentului – iar PNL nu spune nimic, pentru că, fiind la guvernare în momentul împărțirii, se mulțumește cu această anomalie.

9-, ANAF nu e capabil să se reformeze singur : Așa cum cursdeguvernare.ro a scris încă din toamna trecută (că ceilalți nu strigă decât atunci când se duce Fiscul peste ei – iar curajul și ”libertatea de exprimare” se dau cu mare chibzuială)

***
Astea toate ar trebui rezolvate (nu-s chiar puține, nu-i așa? – de fapt, e totul) ca o instituție ca ANAF – la fel de importantă, dar mai periculoasă pentru economie decât Parchetul general – să devină utilă pentru bugete și parteneră pentru economie.

Marea eroare a premierului Dacian Cioloș și a ministrului de Finanțe Anca Dragu e că, în loc să intre și să pună ordine la Fisc pentru dezastrul descris mai sus, au așteptat un moment în care DNA a intrat peste șeful acestuia. Ori un șef al ANAF – oricum s-ar fi numit el – trebuia demis pentru vraiștea din instituția asta, nu pentru că e implicat într-un dosar penal.

Sigur că e greu când nu ai sprijin politic pentru reforma într-o instituție croită și folosită în interes politic: problema ANAF ar fi trebuit să preocupe toate capetele încoronate de răspundere nu pentru zarva provocată de aplicarea unei decizii a Justiției, ci pentru ce se petrece, de ani de zile, în această instituție în spatele căreia colcăie hoarde de oameni politici – apartinici în realitate – racordați la economia informală și care s-au decis ei, în urmă cu 3 ani, să-și facă din ANAF un așa-zis ”DNA al lor”.

Dar cine să o facă :

Liviu Dragnea:

Cel mai influent politician din Parlament a fost de față la montarea mașinăriei ANAF așa cum arată ea acum – și-a pus omul la Antifraudă, a negociat celelalte poziții. Acum amenință cu moțiunea de cenzură pentru că omul pus și susținut de el atâția ani la ANAF face, în fine, ce trebuie.

Probabil că așteaptă acum să se urnească mașinăria ocultă din spatele ANAF – cea care l-a dat jos pe MR Ungureanu îndată ce s-a atins de Sorin Blejnar.

Slabă speranță.

Klaus Iohannis :

Slabă speranță și la șeful statului dintr-un motiv chiar mai interesant decât în cazul lui Liviu Dragnea :

Cetățeanul Klaus Iohannis are exact aceleași probleme ca și Antena 3 în cazul casei pierdute în Justiție. Nu i-ar conveni să fie evacuat în baza unei decizii judecătorești pentru care a făcut recurs în anulare și încasează în continuare chirie.

Președinte Klaus Iohannis are, însă și o altă problemă : cererea de strămutare a procesului de la Brașov, pe motiv că presa poate pune presiune pe Justiție într-un oraș în care dosarul președintelui e vedeta instanței.

Nu înțeleg: cum adică să invoci oficial neîncrederea în obiectivitatea relaxată a Justiției, când Constituția îți trece în fișa postului tocmai garantarea imparțialității Justiției ?

Călin Popescu Tăriceanu

Despre al doilea om în stat și rolul său în acest caz nu prea avem ce discuta din perspectiva instituțională față de ANAF.

Pretins om ”de dreapta” (”adevărata dreaptă”), om de afaceri și fost premier, președintele Senatului află abia acum de la Antena 3 (și nu de la Curtea de Conturi, instituțional) ce și cum procedează ANAF când vine în control.

Era de față când ”vechiul PNL” și PSD și-au făcut cărțile cu ANAF și cu Direcția Antifraudă.

Iar chemarea la ordin a guvernului pentru că ANAF a pus în aplicare o decizie judecătorească seamănă al naibii de bine – ca atitudine, pe o altă formă de manifestare a ei – cu episodul care l-a făcut celebru. E un alt fel de-a spune : ”Daciane, poate ai putea să vorbești la ANAF”?

***
De ce am contabilizat mai sus personajele din povestea ”ANAF – decizie judecătorească – Antena 3” :

Reacțiile din aceste zile ale primilor și celor mai influenți oameni în stat zădărnicesc orice plan de reformă a Fiscului :

mă intreb, privind în jur la mediul privat și la experții și apoliticii pur-sânge – câți dintre ei și-ar lăsa carierele din privat și job-urile bine plătite pentru a intra să reformeze un sistem, fără a avea un minim sprijin politic. Vorbă mare ”politic” : fără un minim sprijin de bun simț.

Pentru că, de fapt, cei trei cei mai influenți oameni în stat le transmit tuturor celor care vor să reformeze vreo instituție, acel mesaj cu care, cu ani în urmă, Silviu Brucan îi dădea afară, zbierând, pe revoluționarii din studioul ”Televiziunii române libere” :

”Afară! Afară!. Suntem noi aici!”.

 

aiutor:Cristian Grosu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 40 = 44