Răsuceală tip PSD: Şerban Nicolae, senator PSD: Sunt dispus să retrag amendamentele la Legea graţierii

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, luni, că este dispus să îşi retragă amendamentele depuse la Legea graţierii, după ce a avut o discuţie cu preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea.

“Am avut o discuţie, m-a întrebat şi i-am spus că sunt dispus să le retrag, dacă nu există susţinere pentru ele, nu are rost să le susţin împotriva voinţei celor care votează. Am văzut şi reacţia poporului român ieri, la miting şi avem şi o dimensiune a reacţiei populaţiei. Poporul român a ieşit în stradă şi, în condiţiile astea, o să discutăm şi o să prezint toate datele şi, în funcţie de acestea, sigur că nu am niciun fel de ambiţie, n-am niciun fel de miză sau de interes. Eu am prezentat o justificare pentru aceste amendamente. (…) Nu am făcut un amendament pentru a graţia corupţii”, a declarat senatorul PSD.

Nicolae a spus însă că o decizie va fi luată, cel mai probabil, la următoarea şedinţă a Comisiei juridice a Senatului în care se va dezbate acest subiect.

“Domnul Dragnea a spus că este, de principiu, şi împotriva legii graţierii. A spus-o dintotdeauna. A zis că asta e opinia domniei sale şi, din punctul lui de vedere, nu este niciun motiv pentru a excepta de la graţiere pe cei pe pe care i-am menţionat. Cei care sunt condamnaţi pentru corupţie să nu fie graţiaţi. E un punct de vedere pe care îl respect. (…) Dar eu nu am propus să fie graţiaţi corupţii”, a mai spus senatorul PSD.

Alte articole:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

43 − 41 =