Recolte bogate pentru țăranii germani
2014 va fi bogat în recolte pentru agricultorii germani. Indiferent că este vorba despre porumb, rapiță sau sfeclă de zahăr, acestea prosperă, spun fermierii. Căpșunile locale sunt, de asemenea, foarte aromate. Doar orzul și-a pierdut vigoarea.
Anul acesta se va sărbători o zi a recunoștinței generoasă. Recolta va fi cel mai probabil una peste medie în majoritatea regiunilor, după prognozele fermierilor. Michael Lohse de la Asociația Fermierilor Germani a spus pentru Tagesspeigel că aceste plante menționate anterior au avut condiții ideale de însămânțare. Iar același lucru este valabil și pentru cartofii timpurii. Din cauza iernii ușoare și a primăverii foarte calde, recolta începe în multe locuri cu 10 sau 15 zile mai devreme decât de obicei. Valul de căldură din jurul sărbătorilor de Rusalii a accelerat, de asemenea, coacerea, astfel că treieratul orzului a început deja în anumite regiuni în urmă cu o săptămână.
Iar la culturile de rapiță peste tot în Europa fermierii se bucură de un surplus de aproximativ 10%. În Germania se aștepată la o recoltă totală de 5,9 milioane de tone, potrivit Asociației Germane Raiffeisen. Asociația Cerealieră așteaptă, de asemenea, o recoltă foarte bună de grâu. Pentru porumb, o creștere de două este de asemenea luată în vedere. Potrivit Societății Informaționale Agricole, fermierii se așteaptă la o creștere de 4,4%, recolta fiind astfel mai bună decât în ultimii trei ani. Chiar și căpșunile se coc foarte bine în Germania. Lohse spune că se aștepată la recolte bune de căpșuni, cu fructe sănătoase și foarte aromate. Doar în cazul orzului se pare că situația nu va fi mai bună, 43,4% dintre agricultorii germani au raportat randamente mai mici decât anul trecut datorită căldurii mari.
http://www.tagesspiegel.de/wirtschaft/mais-raps-und-zuckerrueben-bauern-erwarten-reiche-ernte/10119330.html