Restaurant chinezesc dă afară roboții

AP-430078901568

În timp ce inteligența artificială învinge campionul mondial la șah dar și campionul absolut la jocul Go, roboții înregistrează o înfrângere zdrobitoare pe un cu totul alt domeniu: nu sunt deloc potriviți pentru rolul de ospătari.

Experiment eșuat: roboții au fost utilizați pentru a deservi clienții a trei restaurante din metropola chineză Gunagzhou. Două din ele sistează activitatea, iar al treilea renunță la roboți, potrivit ziarului Worker`s Daily și se bazează exclusiv pe oameni.

Motivul este faptul că roboții nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Iar astfel ospătarii umani îi critică puternic pe foștii lor colegi. Roboții nu sunt capabili să servească supă sau orice alt fel de mâncare. În plus, aceștia se împiedicau în mod regulat, citează blogul The Shanghaiist din spusele unora dintre angajați.

Șeful restaurantului a decis ca niciodată să nu mai folosească astfel de ajutoare. Această decizie se bazează și pe faptul că roboții sunt capabili să urmeze doar rute prestabilite, iar astfel cauzau în mod repetat ciocniri.

Un alt chelner a explicat că roboții puteau să ducă la bun sfârșit doar un număr redus de sarcini. Abilitățile lor sunt puternic limitate. Ei nu pot, spre exemplu, să preia comenzi sau să toarne apă fierbinte pentru ceaiul clienților.

Potrivit raportului, un asemenea robot costă în jur de 50.000 de yuan (6800 de euro). De asemenea, lunar se mai adaugă cheltuieli în valoare de câteva sute de yuan pentru întreținere și curent electric. În comparație cu costurile angajaților umani, acestea sunt reduse, dar performanța slabă ne arată că aceștia nu vor putea înlocui curând chelnerii umani, în primul rând pentru că un astfel de job necesită un nivel ridicat de interacțiune cu oamenii.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Chinesisches-Restaurant-feuert-Roboter-article17403406.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 6 = 11