În drumul său către prima poziție în topul producătorilor auto la nivel mondial, Volkswagen nu a reușit nimic remarcabil pe piața din Statele Unite. Dar concurența cu cei de la Toyota și GM îi determină să schimbe ceva. O nouă fabrică VW ar trebui să schimbe asta. Dar numai cu ajutorul sindicatului și a muncitorilor.
Pentru cei din conducerea Volkswagen unitatea Chattanooga este acolo și la bine și la rău. Uzina de producție din SUA a fost deschisă în 2011 din dorința de a se încerca recucerirea pieței din SUA, în ciuda recentei scăderi a vânzărilor pentru producătorul german. Cu toate acestea, pentru consiliul general de conducere al companiei, unitatea din statul Tennessee este un ghimpe în ochi. Chattanooga a fost singura fabrică majoră a concernului în care angajații nu au beneficiat de reprezentare. Dar potrivit unei publicații germane acest lucru ar putea să se schimbe acum, putând fi un exemplu pentru toată industria auto din SUA. Cu toate acestea, statele din sudul Statelor Unite sunt în mod tradițional împotriva uniunilor.
Luni compania a nunțat că între 12 și 14 februarie se vor decide asupra detaliilor cu reprezentanții muncitorilor de la Chattanooga. Planul este, prin urmare să se înființeze un consiliu de muncitori care să vegheze asupra condițiilor de muncă din fabrică. În plus, pentru negocieri privind salariile și programul de lucru, muncitorii vor fi reprezentați de sindicatul US Auto Workers. Iar muncitorii din Chattanooga vor obține și un loc în consiliul general al companiei.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Volkswagen-plant-Revolution-in-den-USA-