Revolutionarea sistemului de evaluare a fondurilor europene cu “primul venit-primul servit”

FINANTE

Ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, anunta revolutionarea sistemului de evaluare a fondurilor europene pe baza unui principiu vechi si criticat: “primul venit-primul servit”. “Romania va avea un model unic in Europa in privinta fondurilor europene, iar in acest sens vom aplica principiul ‘Primul venit, primul servit’, cu reguli foarte stricte, dar in acelasi timp extrem de simple, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de specialitate, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, citat de Agerpres. Pana in prezent, evaluarea pe acest sistem a fost criticata, in cazul programelor Dezvoltarea Resurselor Umane, Cresterea Competitivitatii Economice si, mai ales, schemei de ajutor de stat “de minimis”  unde s-a declansat un intreg scandal anul trecut, ducand la eliminarea completa a acestui mecanism din evaluarea proiectelor.

Mediul privat a adus, de-a lungul anilor, constant, critici acestui mecanism:

– Criteriul principal pentru ca proiectul sa aiba sanse la finantare: sa fie inregistrat cat mai repede dupa startul oficial al depunerii proiectelor. Acest aspect creeaza conditii optime pentru fraudare, fie ca proiectele sunt depuse fizic, fie electronic. Ne amintim, in acest sens, de scandalul din anul 2007, la sediile Agentiei Nationale pentru IMM, cand se formau cozi interminabile la depunerea proiectelor pentru a obtine fonduri din bugetul de stat si, nu in ultimul rand, la scandalul din 2013 de la depunerea (electronic, de aceasta data) a proiectelor pentru ajutor de stat “de minimis” pe celebrul program gestionat de Ministerul Finantelor Publice.

– Nu incurajeaza calitatea proiectelor, neexistand competitie intre acestea, fiind suficienta intrunirea unui punctaj minim. Aceasta problema a fost reclamata de mediul privat in cazul Programelor Operationale Dezvoltarea Resurselor Umane, Cresterea Conmpetitivitatii Economice si Programul Operational Regional. Chiar daca nebunia de la depunerea proiectelor se poate rezolva cumva, din punct de vedere tehnic, acest principiu al punctajului minim va fi pastrat, fiind de baza pentru acest mecanism.

Alte precizari ale acestui sistem “revolutionar”..dupa zambet…..

————————————————————————————————————————————————–

regular_smile……tare ma tem ca Teodorovici s-a grabit nitel ca si cei doi din zambet….

Doi betivi vor sa se lase de baut si nu stiu cum sa faca. Unul dintre ei zice:

– Stiu cum sa ne lasam de baut. Fii atent, mai avem o sticla de vin.

Tu o ascunzi la spate si eu trebuie sa ghicesc in ce mana este. Daca ghicesc, o bem si pe-asta, daca nu… ne lasam, ce sa mai!

Zis si facut.

Celalalt ascunde sticla.

– Gata. Esti pregatit? Zi-mi!

– Pai… e in stanga.

– Mai, nu te pripi…

————————————————————————————————————————————————-

Eugen Teodorovici a declarat, cu ocazia conferintei de miercuri: “Obiectivul nostru este de a lansa noile ‘call’-uri /apeluri de finantare, n.r./ pentru 2014-2020, cred ca incepand din octombrie, inceput de noiembrie. Romania va avea un model unic in Europa in ceea ce priveste fondurile europene pe zona privata si nu doar atat. Multi vor rade cand vor auzi acest lucru. Vrem sa avem reguli foarte stricte si foarte dure, dar extrem de simple in acelasi timp. Totul va fi online, iar daca solicitantul primeste 80 de puncte se semneaza contractul de finantare, nu stau sa astept finalizarea depunerii de proiecte, dupa aia sa facem evaluare etc.Vom aplica principiul ‘Primul venit, primul servit’ in cazul finantarii europene pentru urmatorul cadru financiar 2014-2020′, a afirmat Teodorovici, citat de Agerpres.

Practic, din aceasta explicatie (extrem de schematica, deocamdata) reiese si avantajul acestui sistem: evaluarea mai rapida, comparativ cu programele unde se realizeaza o ierarhizare a proiectelor in functie de punctaj, pentru a decide lista celor care primesc finantare – in limita bugetului disponibil.
Teoretic, exista si solutii pentru a surmonta “lipsurile” mecanismului

– un mecanism online bine pus la punct, care sa evite posibilitatea fraudei, a blocarii pe motiv de supraincarcare
– bugetul alocat liniilor de finantare pe care se introduce acest sistem sa fie ajustat astfel incat sa nu mai fie incurajata “viteza in detrimentul calitatii”
– Conditiile de indeplinit, pentru acel “punctaj minim”, sa asigure calitatea proiectelor la nivelul la care sa fie relevante pentru linia de finantare si obiectivele programului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 × = 28