Ricky Martin și-a lansat showul permanent din Las Vegas

Cântărețul portorican Ricky Martin și-a lansat la 5 aprilie, ‘All in’, showul său permanent din Las Vegas (SUA) în care interpretează 21 dintre succesele sale, relatează vineri EFE.

Ricky Martin și-a inaugurat noul spectacol de 90 de minute, purtând marca tradițională Las Vegas, cu un joc monumental de lumini, trei ecrane gigant, 16 dansatoare și nouă muzicieni cântând live.

Astfel panourile publicitare din celebrul Oraș al Luminilor îl vor promova pe unul din artiștii latinoamericani cei mai recunoscuți în lume cu spectacolul său desfășurat la Park Theater din complexul Monte Carlo Resort and Casino, având o capacitate de 5.200 de persoane.

Spectacolul în care Ricky Martin a interpretat hituri ca ‘Shake Your Bon Bon’, ‘La Bomba’, ‘Livin’ La Vida Loca’ sau ‘Cup of Life’, beneficiază de regia lui Jamie King, care a fost deja regizor artistic pentru vedete precum Celine Dion, Britney Spears, Madonna și Rihanna.

King, care a regizat și showul ‘Michael Jackson ONE by Cirque du Soleil’, tot în Las Vegas, a mai colaborat cu artistul portorican la turneele sale ‘Livin ‘La Vida Loca Tour’ (1999) și ‘Black and White Tour’ (2007).

Spectacolul este completat de celebrele ‘showgirls’ din Las Vegas și de numere de musical care evocă mari succese ale scenei muzicale.

La primul său concert de miercuri seară care va ocupa afișele până în septembrie anul acesta și care include 17 reprezentații, Ricky Martin a ridicat publicul în picioare și i-a făcut să danseze pe spectatori, pe care i-a emoționat numind diferitele naționalități mexicană, columbiană, din America Centrală sau americană.

La încheierea showului, Ricky Martin și-a declarat public intențiile de a rămâne la Park Theater afirmând: “Las Vegas este de acum casa mea”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 + 1 =