Sorin Grindeanu a anuntat sambata, intr-o declaratie de presa-fulger la Guvern, ca a blocat impartirea de catre Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltarii si mana dreapta a lui Livu Dragnea, a banilor din Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) 2. E vorba despre proiecte de 2 miliarde de lei, pe care Shhaideh anuntase vineri ca urmeaza sa-i imparta primarilor si sefilor de Consilii Judetene. Grindeanu a anuntat ca a demis astazi toti secretarii de stat, secretarul general si pe adjunctul sau din Ministerul Dezvoltarii.
“De azi, Sevil Shhaideh nu mai poate semna nici un act in legatura cu PNDL”, a spus Grindeanu.
El a atacat-o dur pe fidela lui Dragnea, spunand ca timp de cinci luni aceasta “nu a facut nimic” in legatura cu proiectele depuse de primari pentru PNDL 2. Mai mult, Grindeanu a spus ca avertizat-o in urma cu o luna si jumatate, dar si in conferinta sa de presa de joi, sa nu joace “politic” alocarile de bani pentru proiecte.
Reamintim ca Grindeanu a lansat primul avertisment la adresa lui Shhaideh joi seara, dupa ce coalitia PSD-ALDE i-a retras sprijinul politic. La doar o zi, Shhaideh a anuntat printr-un comunciat de presa ca a dat drumul la robinetul cu bani pentru baronii locali.
PNDL (precedat de un program similar, numit PNDI) este un program de investitii cu bani de la fondul de stat. Programul a fost folosit intotdeauna de partidul aflat la guvernare pentru a recompensa primarii loiali sau pentru a atrage primari de la alte partide. Inca de pe vremea guvernului Boc, acest program a fost aspru criticat de presa, societatea civila, FMI si Banca Mondiala pentru modul in care erau gestionati banii de la stat: alocari fara criterii, selectie arbitrara, lipsa evaluarii privind eficienta chetuielilor etc. Practic, PNDL este unul dintre cele mai puternice instrumente prin care un guvern controleaza politic teritoriul
Declaratiile lui Grindeanu:
– Sevil Shhaideh nu a facut nimic timp de 5 luni pentru primari prin PNDL 2
– Acum o luna si jumatate am avertizat-o
– Am avertizat-o si acum 2 zile
– Pentru a inlatura orice urma, am semnat azi ordinele de demitere pentru toti secretarii de stat din Monisterul Dezvoltarii, pentru secretarul general si secretarii generali adjuncti. De azi, Shhaideh nu mai poate semna nici un act in legatura cu PNDL
– Am facut asta pentru a bloca eventualele abuzuri si nu pentru a bloca programul
– PNDL va continua, dar doar cu respectarea legii
– O invit luni pe dna Shhaiedeh la o discutie sa-mi explice stadiul programelor
– Stiu ca e un om care, in final, va respecta legea