Aceștia ar putea primi oaspeții la cazarea lor în hotel sau să predea cheile de la camere. Dar cu toate că tehnologia și mecanica deja impresionează, mașinăriile mai au încă un drum lung de parcurs.
Oaspeții din hoteluri vor putea fi întâmpinați în viitorul apropiat de roboți. După planurile firmelor de tehnologie și a lanțurilor de hoteluri, asistenții robotizați ar fi foarte potriviți pentru a oferi clienților chei de la camere.
La cel mai mare târg de călătorii din lume, ITB de la Berlin, concernul japonez Toshiba a prezentat robotul său pentru hoteluri, Chihira Kanae, cu înfățisare umană, păr brunet și mișcări fluente ale mâinilor.
Acesta trebuie să acționeze cât mai uman posibil. La recepție acesta poate răspunde prin programarea sa la anumite întrebări. Vizitatorii târgului au fost impresionați, însă pentru producători mai există încă un drum lung de parcurs, pentru a face această creatură într-adevăr umanoidă. Invitația unui vizitator pentru participarea la o cină a rămas fără nici un răspuns din partea robotului.
Mașinăriile au cucerit nu doar halele târgului de la Berlin, ci și recepțiile hotelurilor. O casă din lanțul Marriot din localitatea belgiană Gent utilizează un robot cu o greutate de fix șapte kilograme, pe nume Mario, iar oaspeții sunt extrem de încântați de faptul că robotul poate afișa prezentări powerpoint, spune managerul hotelului, Roger Langhout. Chiar și în alte domenii ale industriei de călătorie pot fi utilizați cu succes astfel de roboți.
Compania aeriană KLM trimite astfel de asistenți prin aeroportul lor de reședință de la Amsterdam, pentru a le arăta pasagerilor drumul. Un studiu al paginii web Travelzoo estimează că 80% din consumatori consideră că roboții vor juca un rol important în viețile lor până în anul 2020. Cu toate acestea, multe persoane chestionate și-au exprimat de asemenea și temeri. O atingere umană rămâne foarte importantă, spune managerul Travelzoo, Richard Singer.