Roboții au precursori încă din Antichitate: automatonii

IMG_0589

Automatonii sunt mecanisme complexe, care reproduc fie oameni, fie animale și care se mișcă activate de mecanisme ascunse de tipul celor de ceasornic. Aceste construcții mecanice ridicau sprâncene de mirare la curțile imperiale ale Europei cu mult înainte să apară noțiunea de robot. Povestea lor fascinantă a fost însă uitată. Mașinăriile ce pot fi considerate precursoarele roboților de astăzi au cunoscut perioada lor de glorie în secolul XVIII, dar există mărturii că ar fi fost construite încă din Antichitate, conform unui material publicat recent de site-ul The Conversation.

Automatonii pot părea că arată ca niște jucării pentru copii, însă ei reprezentau odinioară cele mai complexe mașinării construite de cele mai sclipitoare minți inginerești din epoca Iluminismului. Obiecte foarte scumpe, automatonii făceau parte din colecțiile capetelor încoronate ale vremii. Regina Marie Antoinette, figura tragică a Revoluție Franceze, deținea, spre exemplu, automatonul “La Joueuse de Tympanon”, o tânără femeie așezată pe un scaun care cânta la un instrument cu coarde denumit dulcimer, asemănător țambalului.

Atunci când resortul automatonului este întors, femeia începe să lovească coardele instrumentului muzical. Sub fusta femeii se află ascuns un cilindru rotativ care îi imprimă mișcările. Automatonul poate interpreta nu mai puțin de 8 melodii diferite și a fost restaurat ulterior, în secolul XIX, de magicianul Jean Eugene Robert-Houdin — cel de la care s-a inspirat însuși marele Harry Houdini.

Primii automatoni ar fi fost construiți încă din Antichitate. În secolul V î.Hr., învățatul grec Archytus ar fi construit un porumbel artificial, alimentat probabil de forța aburilor, care putea zbura aproximativ 200 de metri. Însemnări din secolul III î.Hr indică și faptul că în China erau construite păsări mecanice și oameni mecanici în mărime naturală.

În secolele ce au urmat, automatonii erau prețuiți pentru nivelurile ridicate de complexitate și varietate a mișcărilor: cu cât mișcările sunt mai fluide și mai apropiate de cele naturale, cu atât mai apreciat era artizanul. Chiar și Leonardo da Vinci și-a încercat mâna realizând proiectul unui “cavaler mecanic” la sfârșitul secolului al XV-lea, care ar fi putut imita mișcările umane printr-un sistem intern de scripeți.

Aceste dispozitive au cunoscut gloria în timpul Secolului Luminilor și imediat după aceea. Din colecția privată a solistului trupei britanice The Who, Roger Daltrey, colecție ce a fost scoasă la licitație în luna septembrie a anului trecut, la Edinburgh, fac parte câțiva automatoni ce ilustrează foarte bine care erau performanțele dar și limitele acestei arte. Unii dintre automatomii din colecție sunt construiți de Léopold Lambert, unul dintre cei mai faimoși artizani din Franța secolului XIX. Acești automatoni fie beau o ceașcă de ceai, fie învârt o umbrelă, cântă la un instrument sau realizează un truc magic. Toți clipesc și își mișcă buzele.

Unii automatoni pot părea de-a dreptul bizari, așa cum este cazul raței mecanice concepute de inventatorul francez Jacques de Vaucanson, care pe lângă faptul că se mișcă și măcăne, poate chiar și să “digere” hrană. De Vaucanson susținea că “digestia” implica un proces de descompunere chimică, dar de fapt pasărea mecanică era “hrănită” cu ovăz și secreta niște excremente artificiale prin intermediul unui mecanism ascuns.
Sursa foto: history.com

Alți automatoni puteau desena, dansa, puteau să joace anumite jocuri și chiar să vorbească. La Sankt Petersburg, Abbot Mical a creat un automaton în 1780 compus din două capete puse pe un piedestal care aveau un scurt dialog între ele. Vocea lor era rezultatul trecerii aerului prin niște corzi vocale artificiale, ascunse, amplasate pe niște membrane întinse. Tonurile rezultate au fost catalogate de Academia rusă de Științe ca fiind o imperfectă dar ingenioasă imitație a vocii umane.

Un alt inventator al cărui automaton era capabil să imite vorbirea a fost ungurul Wolfgang von Kempelen. Marea lui realizare a fost însă “Turcul mecanic”, un automaton care juca șah. Turcul muta piesele pe tablă și, spre uimirea generală în epocă, chiar juca împotriva oamenilor. Turcul mecanic era un jucător de șah atât de bun încât a învins personalități ale epocii printre care Napoleon Bonaparte, Benjamin Franklin sau Ecaterina cea Mare. Nu au fost puțini cei care au suspectat frauda, dar cu toate acestea, turcul a făcut turul Europei timp de mai multe decenii, începând cu anul 1770. Ulterior însă frauda a fost descoperită: turcul era controlat de un maestru de șah ascuns în interiorul dispozitivului.

De-a lungul timpului automatonii au fost mai mult decât niște simple surse de distracție. Pentru unii, aceste mașinării complexe reprezentau formele manifeste ale unor concepte filosofice. Mecanismele lor erau comparate, spre exemplu, cu conceptul de “Univers ceasornic” propus de Sir Isaac Newton, care susținea că întreaga natură, cosmosul, funcționează ca un uriaș și complex ceas mecanic. În cele din urmă, dincolo de a rămâne niște simple capricii ale celor bogați, automatonii s-au dovedit importanți și pentru procesul de industrializare modernă. Matematicianul și inginerul mecanic englez Charles Babbage, cel dintâi care a imaginat o mașină de calcul programabilă, asemănătoare computerelor din ziua de azi, a fost fascinat de automatoni. Mecanismele folosite în astfel de mașinării s-au aflat pentru o lungă perioadă de timp în avangarda tehnologică europeană. Jacques de Vaucanson, creatorul raței cu sistem digestiv, a realizat și primul război de țesut complet automat în 1745.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 3 = 1