Investitorii nu se așteptau la asta: cel mai renumit incubator german de firme online trebuie să facă reduceri substanțiale la valorile firmelor încorporate. Compania înregistrează pierderi substanțiale.
Incubatorul de start-up-uri Rocket Internet a înregistrat pierderi importante în prima jumătate a anului, după cum raportează compania. Suma pierdută a totalizat 617 milioane de euro în șase luni. Rezultatul a fost redus în special datorită devalorizării Global Fashion Group. În total participația la grupul care adună sub cupola sa o serie de comercianți online de modă din țări în curs de dezoltare, a adus o pierdere de 383 de milioane de euro la rezultatul Rocket Internet. Evaluarea acestui domeniu s-a redus de la 2,8 miliarde de euro în anul precedent la un miliard de euro.
De asemenea, rezultatul companiei de la Berlin a fost pus sub presiune de alte efecte speciale precum amortizări. În anul precedent Rocket a prezentat o pierdere de 45,9 milioane de euro după prima jumătate a anului. Vânzările s-au redus de la 71 de milioane la 29. Compania a motivat acest lucru prin deconsolidarea filialelor comerciale.
Rocket Internet deține participații la firme online, cu orientare spre comerț online, precum servicii de alimentație, cum ar fi ofertantul de “Kochbox” – HelloFresh, serviciul de livrare alimente, Delivery Hero și comerciantul online de mobilă Westwing, precum și Home 24 Rocket – fondează start-up-uri după principiul liniei de asamblare, iar acest lucru aduce o grămadă de bani. Investitorii însă au în ultima vreme tot mai multe îndoieli privind capacitatea Rocket Internet de a fructifica aceste companii prin listarea lor la bursă sau vânzare.