România nu are un smart city, iar între București și Viena e o diferență de 45-50 ani

viena_airview
România nu are niciun smart city, iar între București și Viena este o diferență de 45-50 de ani la acest capitol, a declarat marți Sever Avram, președinte executiv al CLDR – Asociația “Comunitățile Locale Riverane Dunării”.

“În România nu avem niciun smart city. Mă uitam așa și vedeam că între București și Viena este o diferență de 45-50 de ani în acest sens, nu avem un sistem de reciclare selectivă sau ca minim 50% din energie, termoficare, să provină din biomasă. (…) Bucureștiul este desfigurat în ceea ce privește clădirile de patrimoniu. Spațiile verzi s-au redus la jumătate față de cum era înainte 1989”, a spus Avram.

El a vorbit în cadrul dezbaterii “Căi de maximizare a succesului proiectelor SUERD în cadrul POR. Alte oportunități de parteneriat și finanțare complementare” despre porturile mici de pe Dunăre și valorificarea potențialului porturilor mici.

“Noi constatăm un refuz pe două planuri de a se aprofunda această dimensiune integrativă a proiectelor, inclusiv transnaționale. Pe de o parte pentru că se refuză de către Ministerul Transporturilor măcar o cotutelare a acestor porturi mici pentru a se da posibilitatea unei valorificări și turistice a porturilor așa cum a fost cazul în anumite porturi până în 1989, cel puțin.

Se refuză, de asemenea, ideea care în schimb apare în programul Dunărean, programul transnațional al Comisiei Europene, se refuză abordarea integrată sub pretextul că acel ‘local place development projects’ nu este întru totul aplicabil pentru proiectele dunărene, adică proiecte care să se dezvolte plecând de la nevoile locale. Chiar dacă nu se pretinde ca proiecte obligatorii să fie integrate, Comisia Europeană face recomandarea ca ele să fie cât mai integrative. Sensul dezvoltării nu este să se producă anumite fragmentări, fărâmițări, pe Dunăre, ci dimpotrivă să se creeze un circuit integrat comun care să valorifice și componenta patrimoniului natural și cultural și turistic’, a mai arătat Avram.

Departamentul de Training al CLDR — Asociația ‘Comunitățile Locale Riverane Dunării’, membră DAC — Danubius Academic Consortium—, în parteneriat cu Task Force-ul Național SUERD — instrument informal de consultare și lucru cu reprezentare guvernamentală și non-guvernamentală-, precum și cu ACRAFE — Asociația Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene și CIO-SUERD — Catedra Internațională Onorifică ‘Jean Bart’ în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, proiect coordonat de Fundația EUROLINK-Casa Europei în colaborare cu Centrul de Biodiversitate al Academiei Române a organizat, marți, în seria Incubatorul de Proiecte și Afaceri Europene, Sesiunea de Informare și Training cu tema ‘Căi de maximizare a succesului proiectelor SUERD în cadrul POR. Alte oportunități de parteneriat și finanțare complementare’.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

36 − = 29