RUSIA SI UCRAINA INCEP NEGOCIERILE PE TEMA GAZULUI

-

Rusia și Ucraina par să se apropie în discuțiile pentru gaz
La Berlin, comisarul european Oettinger mediază disputa gazelor dintre Rusia și Ucraina. În disputa asupra plăților restante se pare că avem acum o soluție.

Discuțiile cu privire la soluionarea disputei gazelor dintre Ucraina și Rusia s-au înregistrat progrese suplimentare conform comisarului european Günther Oettinger. Ambele părți au convenit provizoriu cu privire la soluționarea datoriilor din Ucraina pentru aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia, a declarat, luni seara, după o întâlnire cu ministrul rus al energiei, Alexander Nowak și colegul său ucrainean, Iuri Prodan. Șeful monopolului rus Gaqzprom, Alexei Miller, a luat parte și el.

Compania ucraineană de stat Naftogaz a convenit să transfere joi două miliarde de dolari către Gazprom, pentru facturile restante la gaz. Cu toate acestea, această plată este încă sub condiția ca guvernele de la Moscova și Kiev să se pună de acord miercuri seara. Se preconizează, de asemenea, conform lui Oettinger, ca Naftogaz să transfere pe data de 7 iunie 500 de milioane de dolari către Gazprom.

În disputa lor cu privire la gaze, cele două țări nu au reușit să cadă de acord asupra unui pachet global. Oettinger a declarat că încă nu s-a rezolvat nimic. Dezbaterea privind viitoarele prețuri la gaze pe care Ucraina va trebui să le plătească Rusiei va fi continuată vineri la Berlin, unde Oettinger crede că este posibil un acord. Ucraina a susținut în urmă cu două săptămâni că Rusia trebuie să reducă prețurile de livrare pentru ca Ucraina să își poată plăti facturile.

Rusia estimează că datoria ucraineană pentru gaz se ridică în prezent la 3,5 miliarde de dolari (2,6 miliarde de euro). Țara vecină a fost lipsită recent de o serie de reduceri. Grupul Gazprom a amenințat apoi că va inchide pompele de gaz la începutul lunii iunie dacă Ucraina nu achită facturile restante.

http://www.spiegel.de/wirtschaft/soziales/oettinger-im-gasstreit-zwischen-russland-und-ukraine-loesung-absehbar-a-971860.html

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

73 − = 72