Adesea experții ne recomandă să luăm gustări mici și la intervale regulate, pentru a menține continuu schimbul de substanțe. Da, aceasta practică ne-ar determina să ardem ceva mai multe calorii. Este deci o alegere foarte bună pentru persoanele care doresc să piardă din greutate. Este adevărat că sunt necesare mese mai mici și mai frecvente? Nu este mai bine, dimpotrivă, să luăm câteva mese mari pe zi, la ore fixe, pentru a crește rata metabolismului?
Se spune că gustările mici și dese accelerează metabolismul, reduc stările de foame, reglează nivelul de glucoză și insulină și accelerează pierderea în greutate. Prin urmare, consumul a mai multor mese mici pe zi este o componentă populară a multor diete care presupun scăderea în greutate. Pentru cei care nu au voie, din diverse motive, să mănânce mult odată, această metodă nu este una neplăcută. Alimentația frecventă reprezintă un sistem de compensare pentru reducerea caloriilor.
Ne ajută această abordare să slăbim mai ușor? Dar din punct de vedere al stării de sănătate? Dacă mâncăm mai multe mese mici pe zi, are acest lucru efect asupra sănătății, comparativ cu cei care iau doar două sau trei mese pe zi?
Dacă vorbim așadar despre mai puține mese pe zi, acest lucru înseamnă două sau trei mese. Dacă vorbim despre mai multe mese mici pe zi, atunci ne referim la mai mult de trei mese zilnic, iar acestea trebuie să fie relativ mici. În unele studii se vorbește chiar despre 12 sau 14 gustări pe zi, oamenii s-au hrănit astfel pentru a putea urmări efectele asupra metabolismului.
Într-o meta-analiză care a fost realizată la finalul anilor 1990, privind frecvența meselor pe zi, s-a demonstrat că nu există o schimbare în schimbul de substanțe, indiferent că este vorba despre mai multe mese mici sau mai puține, dar mai consistente. Majoritatea studiilor luate în considerare în această cercetare au ajuns la același rezultat neutru, că este indiferent cât de des mâncăm, important este aportul total de energie.
https://www.zentrum-der-gesundheit.de/viele-kleine-mahlzeiten-oder-wenige-grosse.html