8,84 de euro pe oră, atât este valoarea salariului minim în Germania. Un studiu ne arată că nivelul acestuia este foarte redus. În general limita salariului minim a crescut recent în toată Europa.
Salariul minim din Germania rămâne, potrivit unui studiu, relativ redus în comparație cu alte țări din Occident. Iar asta se întâmplă în ciuda faptului că salariul minim pe oră a fost ridicat de la 8,50 euro la 8,84 euro la începutul acestui an. În țările occidentale ce fac parte din zona euro limita minimă a salariului se situează la o medie de 9,25 euro pe oră, reiese dintr-un raport al Institutului Economic și de Științe Sociale (WSI).
În Luxembourg salariul minim este de 11,27 euro pe oră, în Franța 9,76. În Olanda se plătește 9,52 euro pe oră, iar în Belgia 9,28.
În Marea Britanie se plătește ceva mai puțin ca în Germania, echivalentul a 8,79 euro pe oră, dar numai datorită faptului că lira sterlină s-a devalorizat masiv în ultima perioadă, după votul Brexit. Dacă cursul de schimb s-ar fi păstrat, atunci salariul minim din Regatul Unit ar măsura astăzi 9,92 euro pe oră, printre cele mai mari valori din Uniunea Europeană, explică expertul WSI, Thorsten Schulten.
Statele din sudul Europei au limite mult mai reduse ale salariului minim, de la 3,35 euro pe oră în Grecia la 4,29 euro în Spania. În majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est salariile sunt și mai reduse, chiar dacă ele au crescut în ultima perioadă. În Polonia angajatorul trebuie să plătească cel puțin 2,65 de euro pe oră oricărui angajat.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Deutscher-Mindestlohn-ist-nur-Mittelfeld-article19722991.html