La începutul lunii septembrie Samsung a lansat o acțiune de schimbare a unui număr de 2,5 milioane de telefoane care erau în pericol iminent de incendiu datorită unor defecțiuni la acumulatori. Acum se cunosc alte patru cazuri în care dispozitivele primite la schimb au luat și ele foc spre frustrarea celor care le-au cumpărat.
Samsung oprește complet producția smartphone-ului Galaxy Note 7, spun rapoarte din presă, după ce consumatori americani ar fi raportat incendii provocate de telefoanele primite la schimb. Între timp au fost înregistrate oficial patru astfel de cazuri în SUA.
Wall Street Journal a raportat că Samsung va opri complet producția de smartphone-uri Galaxy Note 7, informația fiind obținută de la persoane informate. Agenția sudcoreeană de știri Yonhap a scris și ea despre acest lucru și a declarat că sursa informațiilor este managerul unuia dintre furnizori. Samsung însă nu a dorit să ofere nici un fel de informații pe marginea acestui subiect.
Compania a explicat în cea mai recentă declarație de presă a sa, că ia în serios plângerile consumatorilor. Se lucrează la foc continuu pentru a cerceta respectivele cazuri și pentru a determina cauza incendiilor. Colaborează în același timp îndeaproape cu Autoritatea Americană pentru Protecția Consumatorului, CPSC. Dacă se va identifica un risc de siguranță pentru utilizatori, atunci se vor lua măsuri adecvate împreună cu CPSC, spune un purtător de cuvânt.