Saudiții economisesc

SalmanStatele bogate din Golf se preocupă acum să cheltuie cât mai puțini bani dacă prețul petrolului scade în continuare. Arabia Saudită este puternic afectată. Casa Regală Al Saud începe să facă calcule.
Arabia Saudită nu a trebuit în trecut să se confrunte cu măsuri de austeritate sau economisire. Din contră, se permite cheltuirea banilor în orice circumstanțe. Mulțumită rezervelor importante de petrol și a exporturilor înfloritoare de materii prime, monarhia a investit peste ani în proiecte majore de miliarde.

Capitala Riad primește o linie de metrou, aeroportul din portul Jeddah este extins și renovat, lucrări ce urmează să se termine curând. Miliarde de dolari au fost investiți în sistemul de sănătate. Dar pentru prima dată, în această primăvară chiar și noul rege Salman bin Abdulasis Al Saud s-a arătat risipitor, atunci când a dat salarii suplimentare funcționarilor publici. Dar se poate ca vremurile de bunăstare necondiționată să se fi terminat.

Regatul este pus sub presiunea scăderii masive a prețului la petrol, bugetul este alimentat în proporție de aproape 90% din veniturile vânzării de petrol. În acest an țara a avut un deficit bugetar de peste 21% din Produsul Intern Brut, anul viitor acesta este estimat să se ridice la 19%, avertizează Fondul Monetar Internațional (FMI).

Motiv de panică nu există, cu toate acestea. Arabia Saudită deține rezerve valutare de peste 730 miliarde de dolari. Țara ține, cu toate acestea, la politica sa de producție a petrolului. Riadul se menține pe poziție în ciuda scăderii prețului la petrol și nu dorește să își reducă cantitățile trimise la export.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Petrodollars-schwinden-Saudi-Arabien-muss-wirtschaften-article16608386.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 64 = 70