Scrisoare epocala a ministrului de externe Sigmar Gabriel catre cetatenii turci din Germania, in care anunta schimbarea politicii guvernului german fata de politica Turciei. Sambata 22 iulie, ministrul de externe german, Sigmar Gabriel, a adresat pe site-ul oficial al Ministerului de Externe o scrisoare deschisa catre cetatenii turci din Germania. In aceasta scrisoare, el anunta schimbarea politicii guvernului Angelei Merkel fata de politica Turciei, asigurandu-i totodata pe concetatenii turci ca aceasta schimbare de pozitie nu se indreapta impotriva lor sau a oamenilor din Turcia.

Scrisoarea ministrului de Externe Sigmar Gabriel catre oamenii de origine turca din Germania:

22.07.2017

„Dragi compatrioti turci

Doresc sa ma adresez voua – si in numele intregului guvern federal-, in aceasta forma. Mai ales voi simtiti marile dificultati pe care le intampina momentan relatia noastra cu Turcia. Patria voastra se afla in Germania – insa pentru multi dintre voi si in Turcia. De aceea, vreau sa va spunem: prietenia intre germani si turci este o mare comoara. Ne-am angajat pentru relatii bune cu Turcia si deoarece stim, ca o buna relatie intre Germania si Turcia va este importanta.

Acum insa, cetateni cinstiti ai Germaniei sunt bagati la inchisoare. Ca guvern federal german, nu putem asista la acest fapt fara sa actionam. Trebuie sa ne aparam cetatenii. De aceea, politica guvernului federal, vizavi de politica turca, se va schimba. Vom incepe controlul colaborarii si, mai ales, al ajutoarelor financiare pentru Turcia si vom pleda si in Europa pentru o pozitie clara.

Ceea ce insa trebuie sa stiti: nimic din acestea nu se indreapta impotriva oamenilor din Turcia si a concetatenilor nostri cu origini turcesti din Germania. Caci indiferent cat de dificile sunt relatiile politice dintre Germania si Turcia, pentru noi ramane clar: voi, oamenii de provenienta turca din Germania, sunteti ai nostri – cu sau fara pasaport german.

Din suflet, Al Dumneavoastra, Sigmar Gabriel, Ministru Federal de Externe”

Vineri, Berlinul a anuntat ca va reexamina toate contractele de livrari de armament pentru Ankara, iar unele televiziuni germane au oprit difuzarea de clipuri de promovare a destinatiei turistice Turcia.

Reorientarea politicii germane vizavi de cea turca apare ca reactie la nerespectarea drepturilor omului, de fapt e o picatura care pare sa fi umplut paharul, in urma unor repetate provocari si actiuni ale presedintelui turc Erdogan, despre care am relatat in mod repetat, pentru Hotnews.

Presa germana a scris despre inghetarea exporturilor germane de armament catre Turcia si despre boicotul turistic pentru germani catre aceasta destinatie de concediu. Restrictii se anunta si in mediul de business, fiind vorba si de revizuirea „asa-numitelor garantii Hermes a afacerilor turcesti din Germania“, dupa cum relateaza Zeit.de.

Seful Cancelariei germane, Peter Altmaier, a anuntat si ca guvernul intentioneaza sa obtina din partea Bruxelles-ului inghetarea fondurilor destinate Turciei in cadrul procesului de apropiere de UE, o suma de aproape 4,5 miliarde euro pana in 2020, din care insa s-au platit Turciei doar 220 milioane euro.

Si totusi de ce sunt asa de multi turci in Germania? Tags: germaniaturcii din germaniamusulmaniangela merkelcomunitatea turca

Sunt in jur de 3 milioane de turci in Germania, ceea ce inseamna 3,6% din populatia tarii. Asta in principiu n-ar fi un lucru rau, sunt atatea tari care au minoritati. Problema e ca acesti 3 milioane de oameni sunt foarte putin integrati in societatea germana. Multi dintre ei vizioneaza posturi TV din Turcia, citesc ziare turcesti, isi fac cumparaturile la magazine detinute de turci si sustin echipa de fotbal a Turciei chiar si cand aceasta joaca impotriva Germaniei. Vorbim practic de o societate paralela, care, desigur, nu e pe gustul multor nemti. Cum s-a ajuns aici?

In urma cu 50-60 de ani, numarul turcilor din Germania (de Vest) era nesemnificativ. Dar apoi s-a intamplat ceva: tara a inceput sa se confrunte cu o criza de muncitori necalificati si solutia cea mai la indemana pentru a rezolva aceasta problema a fost “importul” de mana de lucru din strainatate. De unde? Din Turcia, care inregistra la vremea aceea o explozie demografica si o crestere a ratei somajului.

Desigur, mai erau si alte variante – diverse tari mediteraneene sau chiar cealalta Germanie (cea de Est) – care nu prezentau diferente culturale atat de mari fata de Germania, asa cum prezenta Turcia. Dar SUA a insistat sa fie adusi turci. Razboiul rece era atunci in plin avant si americanii aveau mare nevoie de o Turcie stabila si fara framantari interne, in flancul sudic al NATO (Turcia e membra NATO din 1952).

Ca urmare, in 1961 Germania de Vest si Turcia au semnat un acord care prevedea acest transfer de forta de munca, initial pe o perioada limitata la 2 ani. Ulterior insa, la presiunile angajatorilor germani limita a fost scoasa din textul acordului si muncitorilor turci li s-a permis sa stea permanent in Germania. In numai 12 ani, numarul lor a ajuns la aproape 1 milion, moment in care autoritatile vest-germane au spus “Stop!”.

Stoparea afluxului de muncitori turci a avut insa un efect nedorit: i-a determinat pe cei care lucrau deja aici sa isi cheme nevestele si copiii in Germania, profitand de o lege speciala care prevedea posibilitatea reintregirii familiei. Nemtii s-au trezit astfel cu o adevarata comunitate straina pe teritoriul lor, de care nu au mai putut ulterior sa scape. Au incercat la inceputul anilor ’80 sa stimuleze intoarcerile benevole in Turcia, oferind sume importante de bani celor care paraseau Germania, dar foarte putini s-au aratat interesati de aceasta oferta. Turcii, cu o rata a natalitatii mult superioara nemtilor, s-au inmultit si au ajuns la peste 1,6 milioane in 1989.

Apoi, dupa caderea zidului Berlinului, lucrurile s-au inrautatit: mineritul si siderurgia, domenii in care turcii activasera inca de la inceput, au intrat in declin si peste 200.000 de muncitori au fost concediati. Unii dintre ei s-au reorientat si au deschis puncte fast-food specializate pe kebab (o mancare foarte populara in Germania), dar pentru marea majoritate situatia a devenit foarte dificila. Sugestiv este faptul ca in acest moment rata somajului in randul cetatenilor de origine turca este dubla fata de cea in randul germanilor. In Neukolln de exemplu, districtul Berlinului cu cei mai multi turci, 40% din adultii apti de munca sunt someri si 50% din familii traiesc din ajutoare guvernamentale.

Adevarul e ca nici turcii nu fac prea mare lucru pentru a-si spori sansele. In primul rand, nu invata limba germana si asta constituie din start un handicap major. Copiii turci se duc la scoala fara sa cunoasca limba germana, abandoneaza scoala din cauza dificultatilor pe care le intampina (in proportie de 30%), apoi ingroasa randurile somerilor si devin dependenti de ajutoarele de la stat. Situatia cea mai dramatica se inregistreaza in landul Saarland, unde 45% din cetatenii turci nu au absolut nicio calificare.

Intervin apoi si probleme legate de religie: un studiu al Ministerului de Interne arata ca aproape 50% din turcii din Germania considera ca islamul este mai important decat democratia, 9% nu condamna atacurile teroriste sinucigase si 15% sunt antisemiti sau anticrestini. Ca urmare, situatia nu este una tocmai placuta pentru populatia germana si astfel se explica si actiunile destul de dese ale extremei drepte din Germania impotriva populatiei de origine turca, alimentate si de pretentii de genul: “Vrem scoli si universitati in limba turca!”, “Nu mai serviti carne de porc in gradinite!”.

Relatia dintre nemti si minoritatea turca este, asadar, una destul de nefunctionala. Iar concluzia o trage insasi Angela Merkel: “Visul unei societati multiculturale in Germania ramane doar un vis.”