SCHUMACHER AZI

CNNSCHUMACHER AZI

Ca oameni de afaceri trebuie sa stim ca nici banu lsi nici tehnologia nu te mai juta in secunda fatidica.Asadar de ultima ora (aseara 0ra 21 ora noastra) pe lângă părerile exprimate de doctorul Heinz-Peter Moeke, au ieşit la iveală noi date în ceea ce priveşte accidentul produs la 29 decembrie 2013. Anchetatorii au stabilit viteza pe care o avea Schumi în momentul în care a fost catapultat de pe pistă într-o stâncă. Michael Schumacher a ajuns la a 10-a zi în care se află în comă indusă, iar potrivit Heinz-Peter Moeke, şef de departament la urgenţe din cadrul spitalului din Hamburg, neamţul de 45 de ani poate rămâne în comă mult timp de acum încolo.   „Nu se ştie exact când un pacient revine din comă în mediul său. Când are starea de comă, el nu are ocupaţie. La astfel de pacienţi, recuperarea merge foarte încet. Coma artificială poate dura mai multe săptămâni. Creierul poate fi atât de deteriorat, încât la trezire pacientul să fie într-o stare vegetativă. Iar aceasta poate persista ani, sau chiar zeci de ani“, a spus Moeke în „Bild“.

1488500045B7A313Medicul german a detaliat şi tratamentul de care are şi va avea parte Schumi. „În afară de ajutorul dat de echipament, pacientul trebuie tratat ca un om normal. De exemplu, el trebuie spălat şi bărbierit. În plus, trebuie să i se schimbe zilnic poziţia în pat, pentru a nu apărea inflamaţii. Acest lucru se face cu ajutorul unei saltele speciale“, a continuat Moeke.   „După comă, poate apărea o stare de delir“   Reputatul doctor a analizat şi pericolele care pot agrava situaţia lui Schumacher. „Există riscul unei pneumonii. E posibil ca reflexele pacientului să nu mai funcţioneze, iar atunci plămânii se pot infecta. După comă, poate apărea chiar un delir provocat de eliminarea medicamentului. În plus, pot apărea chiar confuzii, deoarece creierul nu mai poate filtra şi îndepărtează toate substanţele“, a adăugat şeful spitalului din Hamburg.

Viteza de pe pistă: 34 de kilometri la oră   Ca o ironie a sorţii, Michael Schumacher a fost ferit de accidentări grave, atunci când a concurat în Formula 1 cu o viteză de 300 de kilometri la oră, pentru ca acum să ajungă într-o situaţie critică, după un accident produs la o viteză de 34 de kilometri la oră.   Neamţul avea o cameră pe casca sa de protecţie, atunci când era la schi. Cu ajutorul imaginilor filmate, anchetatorii au stabilit că, atunci când s-a lovit de o piatră ascunsă sub zăpadă şi a fost catapultat într-o stâncă cu capul, Schumi avea o viteză de 34 de kilometri la oră, ceea ce nu e o viteză foarte mare la schi. Cauza accidentului: o pietricică.

2014-01-08T120554Z-156459595-PM1EA1810C901-RTRMADP-3-MOTORRACING-SCHUMACHERÎntr-o conferinţă de presă susţinută miercuri, procurorul din Albertville, Patrick Quincy, a vorbit despre imaginile surprinse de camera montată pe casca fostului pilot de Formula 1. „Schumacher a mers pe pârtia roşie. A mers între trei şi şase metri în afara traseului marcat şi nu părea să reducă viteza. În acel moment, schiurile sale au atins o pietricică aflată la suprafaţă. El şi-a pierdut echilibrul şi a căzut. S-a lovit cu capul de o piatră situată la circa trei metri mai jos. Piatra care a ieşit la suprafaţă şi cea de care s-a lovit la cap se află la circa 8 metri de marginea pârtiei. Schumacher a rămas ţintuit la sol la nouă metri de pârtie. Am examinat elementele, filmul de pe casca lui Schumacher. Trebuie să determinăm cu exactitate locul căzăturii şi viteza cu care schia. Am avut mai multe audieri şi am făcut expertize în cazul schiurilor şi căştii“, a declarat Quincy, potrivit Mediafax. Deşi, la un moment dat, s-a speculat că Schumi a ieşit de pe traseul normal pentru a ajuta o fetiţă, anchetatorii n-au confirmat această variantă: „Filmul cu accidentul durează două minute şi nu-l vedem ajutând pe nimeni, dar nu putem spune că acesta prezintă întregul accident“.

1488500077BA3E45

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 × = 63