Seat anunță un vehicul electric planificat pentru 2020

Seat announces EV due in 2020

Seat va lansa primul său model complet electric în 2020, cu o autonomie de peste 500 de km, urmând a fo dezvoltat pe platforma MEB de la grupul VW.

Vestea a fost dată de președintele companiei Luca de Meo cu ocazia prezentării anuale a rezultatelor Seat, cu precizarea că brandul spaniol va lansa o nouă mașină la fiecare șase luni până în anul 2020. Primele două modele lansate vor fi Tarraco – un SUV de clasă family, similar cu Skoda Kodiaq și Cupra Ateca.

În următorul an va fi lansat de asemenea un nou Leon, urmând a fi disponibil doar ca și monovolum sau limuzină cu cinci uși. Populara mașină de familie va beneficia apoi de pe urma eforturilor de electrificare a inginerilor de la Seat, iar în 2020 vom vedea pe piață o versiune hibrid plug-in. Ne așteptăm la o autonomie de cel puțin 50 de km în mod complet electric.

Acesta se va alătura la scurt timp înainte de noul EV de la Seat, un model independent pe baza arhitecturii MEB – o platformă modulară dezvoltată de grupul VW special pentru vehicule electrice. Noul vehicul electric va avea un preț competitiv și va veni echipat cu tehnologii avansate de conectivitate și sisteme de infotainment în timp ce va prezenta de asemenea capabilități autonome de conducere de nivel 2.

https://www.nextgreencar.com/news/8334/seat-announces-ev-due-in-2020/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 + 4 =