Șeful Băncii Vaticanului demisioneză pe fondul restructurării

_76149163_023088120-1

Șeful Băncii Vaticanului demisioneză pe fondul restructurării
Președintele și patru membri neexecutivi ai consiliului de conducere al Băncii Vaticanului urmează să demisioneze, scrie BBC.
Mișcarea, parte dintr-o restructurare a guvernului central al Bisericii Catolice, a fost anunţă miercuri. Papa Francis a urmărit să elimine corupția și alte abuzuri din banca, ce se ocupă de fondurile Bisericii. Anunţul vine dupa ce banca a anuntat ca profitul a scazut la 2,9 milioane de euro în 2013, în scădere de la 86.6 milioane de euro în 2012. Încercările de a crea un sistem bancar mai transparent pentru Biserica Catolică, iniţiate de către Papa Benedict după acuzațiile care spuneau că Banca Vaticanului a fost folosită de către spălătorii de bani, vor continua sub o nouă conducere.

Situația financiară precară a Vaticanului a fost revelată prin publicarea simultană în Roma a bilanțurilor pentru 2013 ale Sfântului Scaun, a statului Vatican, o entitate separată, și a Băncii Vaticanului, oficial cunoscută sub numele de Institutul pentru Lucrări Religioase (IOR) .
IOR administrează bani din întreaga lume pentru a finanța misiunile catolice și oferă servicii bancare pentru papă, cler și ordinele religioase.
http://www.bbc.com/news/world-europe-28221671

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 × 1 =