Șeful China telecom demisionează

64686396După arestare urmează și retragerea: Chang Xiaobing nu mai este de acum șeful China Telecom. Concernul reacționează astfel la acuzațiile de corupție aduse directorului în vârstă de 58 de ani. Aceste acuzații se referă la mituire cu bani și servicii sexuale.

În contextul procedurilor deschise pe motive disciplinare împotriva sa, directorul executiv al gigantului chinez al telecomunicațiilor, China Telecom, pe nume Chang Xiaobing, s-a retras din companie. Acesta, în vârstă de 58 de ani, a predat toate pozițiile sale din cadrul companiei, anunță China Telecom.

Comisia disciplinară a Partidului Comunist a anunțat în weekend, că Chang este supus unor anchete anti-corupție. Revista economică Caixin a raportat faptul că acesta este deja în arestul autorităților.

Chang a stat până în vară la vârful celui de-al doilea cel mai mare concern de telecomunicații, China Unicom, după care a trecut în luna septembrie la conducerea China Telecom. După cum raportează cei de la Caixin, manageri de la China Unicom au fost mituiți de furnizori cu bani și servicii sexuale. Este încă neclar dacă Chang a beneficiat personal de aceste favoruri.

Președintele chinez Xi Jinping a anunțat o luptă agresivă împotriva corupției la începerea mandatului său din martie 2013. De atunci mai mulți membri de partid și întreprinzători au fost condamnați la pedepse dure. Potrivit criticilor, Xi se folosește de lupta împotriva corupției pentru a-și îndepărta rivalii din partid și pentru a-și consolida puterea în cadrul acestuia.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Inhaftierter-Chef-der-China-Telecom-tritt-ab-article16669811.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 24 = 30