Șeful Henkel se retrage

56401097-1-După o perioadă de opt ani la conducerea concernului, Kasper Rorsted părăsește gigantul bunurilor de consum, Henkel. Un urmaș a fost deja ales. Acum el mai trebuie să prelucreze următorul plan multianual.

Concernul de bunuri de consum Henkel trebuie să își caute un nou șef. Președintele consiliului de administrație se va despărți de companie din proprie inițiativă, anunță cei de la Henkel. Noul șef va fi Hans Van Bylen, care în prezent este responsabil cu afacerile cu cosmetice și îngrijirea corpului. Încă nu s-a decis cine va lua locul vacant al lui Van Bylens.

Odată cu schimbarea de la președinția consiliului se asigură în prezent că până la sfârșitul anului strategia de dezvoltare pentru anii 2017-2020 va fi prelucrată și apoi publicată de Van Bylen. Șefa consiliului de administrație, Simone Bagel Trah a lăudat performanța lui Rorsted la vârful companiei. În această perioadă vânzările și profitabilitatea au fost majorate simțitor. De asemenea valorea bursieră aproape că s-a triplat.

Rorsted, în vârstă de 53 de ani, este în cercul conducerii de peste 11 ani și a fost pe prima poziție din companie timp de opt ani. Van Bylen, care este doar cu un an mai în vârstă decât colegul pe care îl va înlocui, lucrează din anul 1984 pentru concern și răspunde din anul 2005 de ramura de Beauty Care a companiei. De origine belgian, acesta este căsătorit și tată a trei copii.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Henkel-Chef-tritt-ab-article16789661.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 + 1 =