Și românii specializați în inteligență artificială pot crește economia, a noastra dacă sunt stimulați

Consultanții spun că România poate avea o abordare strategică în a canaliza efectul potențial al tehnologiilor privind inteligența artificială (AI), în recuperarea unor decalaje economice față de țările vestice, însă pentru acest lucru avem nevoie de specialiști.

În acest sens, un studiu realizat de rețeaua profesională de socializare LinkedIn arată că Statele Unite dețin supremația în sectorul inteligenței artificiale, cu cel mai mare bazin de specialiști în domeniu.

Conform cercetării LinkedIn, în prezent există pe piață mai mult de 1,9 milioane de specialiști în AI, conform CV-urilor publice pe rețeaua de socializare. Numărul de specialiști în inteligență artificială din Statele Unite ale Americii depășește pragul de 850,000, locul doi fiind ocupat de India, cu 150,000 specialiști. Marea Britanie are 140.000 de specialiști în AI, iar Canada 80.000.

Franța, Australia și China au în jur de 50.000 specialiști în inteligență artificială, în timp ce Germania, Italia au fiecare în jur de 30.000 oameni specializați.

Inteligența artificială ar putea genera câștiguri de 15,7 mii de miliarde de dolari la nivelul PIB-ului global prin creșterea productivitătii.

“PIB-ul la nivel global va înregistra o creștere de 14% până în 2030 datorită tehnologiilor de inteligență artificială— echivalentul a 15,7 trilioane de dolari. AI va contribui cu 15,7 mii de miliarde de dolari la economia globală în 2030, mai mult decât producția curentă cumulată a Chinei și a Indiei. Creșterea productivității muncii este de așteptat să contribuie cu mai mult de jumătate din toate câștigurile economice obținute de pe urma AI în perioada 2016-2030”, relavă un studiu PwC.

Creșterea consumului, care derivă din îmbunătățirea produselor prin intermediul tehnologiilor IA, va suplini diferența. Cele mai mari beneficii economice obținute de pe urma AI vor fi înregistrate în China (cu o creștere cu 26% a PIB-ului până în 2030) și America de Nord (cu o creștere de 14,5%), echivalentul a 10,7 mii de miliarde de dolari, reprezentând aproximativ 70% din impactul economic global.

Potrivit studiului, America de Nord va înregistra la început o creștere mai rapidă a productivității decât China, determinată de deschiderea față de tehnologiile AI și de numărul mai mare de locuri de muncă în care mâna de lucru poate fi înlocuită de tehnologii mai productive.

“China va depăși câștigurile la nivelul productivității ale SUA în deceniul următor, după ce va recupera avansul pierdut din cauza lipsei tehnologiei și expertizei necesare. Europa și economiile dezvoltate din Asia vor beneficia, de asemenea, de câștiguri economice semnificative de pe urma AI (o creștere între 9-12% a PIB-ului până în 2030). Țările în curs de dezvoltare vor înregistra creșteri mai modeste (mai puțin de 6% din PIB) datorită ritmului mult mai scăzut de adoptare a tehnologiilor AI (inclusiv America Latină și Africa)”, se mai spune în studiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 1 = 1