Şoferii cu RISC MAXIM vor putea obţine tarife mai mici prin intermediul Biroului Asigurătorilor

Şoferii cu risc mare de daună şi care vor primi oferte cu preţuri exagerat de mari de la asigurători vor putea obţine tarife mai mici pentru asigurările de răspundere civilă auto (RCA) prin Biroul Asigurătorilor Auto din România, a explicat marţi Cornel Coca-Constantinescu, primvicepreşedintele ASF.

„Noi propunem un tarif de referinţă la fiecare categorie de poliţă RCA, iar asigurătorilor le va fi greu să marketeze oferte cu preţuri de 4-7 ori mai mari. De asemenea, introducem conceptul de client cu risc maxim, iar de implementarea acestor soluţii se va ocupa asociaţia Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR). În cazul clienţilor cu risc maxim, dacă un astfel de client va primi trei oferte în care i se cer tarife exagerat de mari, acesta se va adresa către BAAR, iar Biroul va determina un preţ care va fi mult mai mic. BAAR va repartiza acest cost către societăţile membre de asigurări în funcţie de cota deţinută de acestea în cadrul asociaţiei”, a spus prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), după o dezbatere publică desfăşurată marţi la Comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor.

La dezbatere participă reprezentanţi ai ASF, dar şi ai transportatorilor (UNTRR, FORT, COTAR, APTE 2002) şi ai asigurătorilor (UNSAR, UNSICAR).

Tarifele RCA sunt plafonate în funcţie de categoriile de autovehicule şi de statutul proprietarilor auto (persoane fizice sau juridice), termenul până la care se menţine plafonarea fiind data de 18 mai 2017.

Reprezentanţii asigurătorilor îşi doresc o mărire a tarifelor RCA, argumentând că daunalitatea plătită de ei este din ce în ce mai mare, iar accidentele cu urmări severe – şi care presupun despăgubiri de valori foarte mari – s-au înmulţit în ultima perioadă.

De cealaltă parte, transportatorii îşi doresc să se limiteze tarifele RCA, argumentând că societăţile de asigurare realizează profituri foarte mari pe baza unei poliţe care, fiind obligatorie, ar trebui să aibă preţuri suportabile pentru cei care le plătesc. Concret, şoferii propun ca tarifele RCA să fie calculate după formula „totalul daunei plus 5%”, astfel încât ambele părţi să poată suporta povara acestor tarife percepute ca sistem de taxare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 45 = 52