SpaceX insistă pentru dezvoltarea de parteneriate public-private în domeniul zborului spațial

Mai devreme în acest an, Casa Albă a anunțat că are planuri pentru reformarea National Space Council (NSC), un corp consultativ a cărei prime apariții datează din perioada formării agenției NASA, în anul 1958. Consiliul s-a reunit pentru prima dată pe data de 5 octombrie anul acesta și a avut printre invitați câteva figuri marcante în zborul spațial american, inclusiv președintele și COO al SpaceX, Gwynne Shotwell.

Într-un discurs scurt dar puternic ținut în fața consiliului, Shotwell a cerut guvernului federal american să aplice lecțiile învățate din pareneriatul de succes între mediul privat și cel public practicat de NASA pentru extinderea prezenței umane pe orbita joasă a Pământului și chiar mai departe. Aceste parteneriate de succes includ NASA COTS (Commercial Orbital Transportation Services), care a finanțat SpaceX în dezvoltarea aeronavei Cargo Dragon, cu scopul de a realimenta cu provizii Stația Spațială Internațională și Commercial Crew Program (CPP) care a finanțat SpaceX pentru dezvoltarea vehiculului spațial Dragon 2. În termeni de eficiență și viteză, ambele programe au avut un succes deosebit, în ciuda unor întârzieri cronice.

Ca și un scurt exemplu pentur cât de nesemnificative au fost întârzierile pentru Commercial Crew de la SpaceX, o persoană nu trebuie să se uite mai departe de Space Launch System de la NASA. Deschis în anul 2011 cu scopul de a urmări pregătirea pentru zboruri comerciale care să debuteze nu mai târziu de decembrie 2016, SLS este foarte puțin probabil să efectueze prima sa lansare mai devreme de anul 2020. O estimare rezonabilă a costurilor atinge pragul de 30 de miliarde de dolari pe parcursul a 30 de ani de operațiuni, și include de asemenea un program optimistic de o lansare pe an, factura finală fiind de 5 miliarde de dolari pe lansare.

Fondurile de dezvoltare pe care NASA le-a acordat SpaceX atât pentru Cargo Dragon, cât și pentru Falcon 9 și Crew Dragon au fost estimate la maxim 7,3 miliarde de euro din 2006 și până la ultima misiune Cargo Dragon, programată pentru anul 2024. Chiar dacă această cifră s-a apropiat apoi de 10 miliarde de dolari împreună cu zborurile către ISS programate pentru a începe în anul 2018 sau 2019, întregul cost al suportului NASA pentru SpaceX ar fi de doar două lansări SLS.

SpaceX urges White House to foster public-private partnerships in space

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 × 1 =