SpaceX reciclează cu succes o capsulă spațială

Este un nou succes major pentru SpaceX: este pentru prima dată când compania privată a lui Elon Musk trimite către ISS un cargobot spațial reutilizat. Capsula de tip “Dragon” a mai vizitat o dată avanpostul spațial și a fost acum reutilizat.

Compania privată SpaceX a trimis în spațiu pentru prima dată în istoria sa o capsulă spațială reutilizată pentru a aproviziona Stația Spațială Internațională. Încărcată cu peste 2700 de kilograme de provizii și echipamente pentru locuitorii stației, cargobotul “Dragon” s-a ridicat sâmbătă la bordul unei rachete Falcon 9, de la Baza Spațială din Cape Canaveral.

Capsula a mai zburat deja în 2014 către ISS, apoi s-a întors la sol, fiind renovată după o aterizare cu succes în mijlocul oceanului. Reciclarea va face pe viitor ca zborurile să fie mai ieftine. SpaceX a reușit încă o dată să returneze în siguranță prima etapă a rachetei Falcon. S-a despărțit de încărcătură la scurtă vreme după lansare și apoi a aterizat în poziție verticală la Baza Aeriană din Cape Canaveral, nu departe de locul de lansare.

Zborul este al unsprezecelea efectuat către SpaceX în colaborare cu agenția americană NASA. “Dragon” se va andoca luni la ISS. În încărcătura pe care o transportă se află și echipamente pentru mai multe experimente științifice, precum studiul pierderii de masă osoasă la oameni și animale în timpul perioadelor petrecute în spațiu.

http://www.n-tv.de/wissen/Benutzte-Dragon-Kapsel-zur-ISS-unterwegs-article19874358.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

66 − 60 =