Spectacol impresionant, cu o reprezentație unică, miercuri, la aniversarea unui sfert de secol al parcului Disney din Paris

Disneyland Paris va aniversa miercuri 25 de ani de existență printr-un spectacol unic, la care iau parte 1.500 de angajați ai parcului de distracții din capitala Franței, a declarat directorul muzical al parcului parizian, Vasile Șirli.

“Pe 12 aprilie dimineața la ora 08,00 începem să difuzăm în Parc o muzică specială și anunțuri de primire. Se deschide parcul mai devreme, în așa fel încât la ora 09,00 să fie un mare spectacol cu sute de participanți, costume, personaje, muzici, de aproximativ 40 de minute, cu o ceremonie oficială și cu participarea a 1.500 de salariați Disney. (…) Acel spectacol de la 09,00 dimineața va fi o reprezentați unică, nu se va mai juca niciodată”, a spus Vasile Șirli.

Pentru realizarea acestui spectacol unic, a fost nevoie de nouă luni de muncă și un buget foarte mare, pe care directorul muzical nu l-a putut da publicității. Acest spectacol va fi posibil și datorită colaborării cu “mari creatori de studio, foarte apreciați, dar mai puțin cunoscuți de marele public”.

Aniversarea Disneyland Paris va fi marcată și prin defilarea tuturor personajelor Disney, atât cele mai cunoscute, dar și cele cu notorietate mai mică.

Cei care nu vor ajunge miercuri la Disneyland Paris, dar vor reuși să petreacă Paștele acolo, se vor bucura de o nouă paradă, de noi spectacole, decoruri nemaivăzute și multe atracții refăcute.

Parcul tematic Disneyland Park din cadrul Disneyland Paris a înregistrat, în urmă cu doi ani, peste 10 milioane de vizitatori.

Disneyland Paris înseamnă două parcuri magice imense, Walt Disney și Walt Disney Studios, cu peste 50 de atracții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

18 + = 19