Start-Up Nation continuă și în 2018; firmele care nu au primit finanțare în 2017 ar putea participa anul viitor

Programul Start-Up Nation va continua și în 2018, iar firmele înființate anul acesta și care nu au primit finanțare ar putea să se înscrie și anul viitor, a declarat, miercuri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, cu ocazia lansării cărții sale intitulate “România Start-Up Nation. Noua generație de antreprenori”.

“Va continua și în 2018 acest program, cu siguranță. Este unul dintre cele mai importante programe pentru mediul de afaceri și pentru tineri pe care l-a avut orice guvern din Uniunea Europeană în ultimii ani”, a spus ministrul.

El a adăugat că, deși legislația privind acest program prevede ca firma să aibă cel mult un an de la înființare, dorește să modifice această prevedere pentru ca toți cei care au înființat o firmă în acest an și nu le-a fost aprobată finanțarea să se poată înscrie și anul viitor.

Despre cartea lansată miercuri, Laufer a precizat: “Am considerat că este necesar ca toată experiența acumulată anul acesta cu programul, cu sute de întrebări și proceduri, să fie toate puse pe hârtie. Ca să putem înțelege mai bine ce înseamnă acest program și care este amploarea lui pentru dezvoltarea ecosistemului din România, iar celor care vor dori pe viitor să aplice le va fi mult mai ușor cu ajutorul acestei cărți. Am trecut în ea și 50 de idei din planurile de afaceri care nouă ni s-au părut cele mai interesante, din toate regiunile țării, ca să înțeleagă și cei care aplică, cam care sunt domeniile în care s-a aplicat în afară de IT și producție”. Întrebat dacă este mulțumit de evoluția programului, el a răspuns: “Foarte mulțumit! Am terminat acum două săptămâni semnarea tuturor contractelor de finanțare, am contractat 100% fonduri europene, am contractat 100% fondurile de la bugetul de stat, a fost un volum de 10 ori mai mare decât ne-am permis noi, ca instituție, să-l ducem, dar l-am dus, cu weekend-uri și ore suplimentare, cu oameni care au stat voluntar peste program, a fost un hei-rup”.

El a mai spus că foarte mulți aplicanți au primit deja credite-punte în acest moment, iar de săptămâna trecută au început să ajungă la minister cererile de rambursare și cele de plată.

“Deci suntem în plin proces de implementare, cu plăți cu tot”, a adăugat Laufer.În luna iulie, Laufer declara că au fost depuse 19.026 planuri validate ca fiind bune, din care 8.600 intră la finanțare.

“Finanțarea totală cerută este de 3,7 miliarde de lei, însă valoarea pe care o avem noi alocată pentru acest an este de 1,7 miliarde de lei, ceea ce ar însemna că există o cerere suplimentară de 2 miliarde de lei pentru finanțare. Eu cred că trebuie să ne gândim și la soluții alternative de finanțare a acestor companii. Apreciez foarte multe efortul depus de antreprenori și de cei care și-au făcut curajul să se înscrie în programul Start-Up Nation, s-au dus și au creat un plan de afaceri, au creat o viziune, au depus un efort pe care eu îl apreciez foarte mult și fără de care programul nu s-ar fi bucurat de un asemenea succes”, a spus Laufer, la acea dată.

El a explicat că cele 19.000 de firme nou înființate care s-au înscris în program vizează crearea a 45.000 de locuri de muncă doar în 2017, din care peste 35.000 de joburi pentru tineri absolvenți de după 2012, șomeri și persoane defavorizate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 2 = 2