Statele Unite au autorizat comercializarea primului comprimat electronic

 

Agenția americană a produselor alimentare și a medicamentelor (FDA) a autorizat comercializarea primului comprimat electronic care poate indica dacă un pacient și-a luat tratamentul și când anume, informează marți AFP.

 

Senzorul aflat în pilulă emite un semnal care permite determinarea orei și datei când a fost luat un anumit medicament, precizează FDA într-un comunicat dat publicității luni seară.

Acest sistem de monitorizare este autorizat pentru a fi folosit în tratamentul unor afecțiuni precum schizofrenia, episoadele maniacale și tulburările bipolare.

Medicamentul se numește Aripiprazol și este comercializat, din 2002, sub denumirea de Abilify. Versiunea electronică este comercializată sub numele Abilify MyCite.

După ce este înghițit, senzorul din pastilă, fabricat din cupru, magneziu și siliciu, produce un semnal electric atunci când vine în contact cu lichidele din stomac.

To heal and to protect: medical technology concept made of computer board and a pill

După câteva minute, semnalul este captat de receptorul care se găsește într-un plasture lipit pe cutia toracică.

Plasturele, care trebuie schimbat în fiecare săptămână, transmite informația către o aplicație de pe telefonul mobil, care le permite bolnavilor să-și monitorizeze tratamentul.

Pacienții au, de asemenea, posibilitatea să-și autorizeze medicul să acceseze aplicație prin intermediul internetului.

”Posibilitatea monitorizării administrării medicamentelor prescrise este utilă pentru persoanele care suferă de boli psihice”, explică Mitchell Mathis, directorul diviziei de tratamente psihiatrice din centrul de cercetare și evaluare a medicamentelor din cadrul FDA.

Agenția medicamentelor subliniază însă că acest sistem nu și-a demonstrat încă eficacitatea în a îmbunătăți administrarea regulată a medicamentelor.

Abilify MyCite este comercializat de către compania farmaceutică japoneză Otsuka Pharmaceutical Co., iar senzorul și plasturele sunt fabricate de compania americană Proteus Digital Health.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

66 − = 57